Pelicula „Argo“, tot mai aproape de Oscar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul „Argo“, regizat de Ben Affleck, are mari şanse să câştige o statuetă la Premiile Academiei Americane FOTO Reuters

Filmele „Argo“, de Ben Affleck, şi „Zero Dark Thirty“, de Kathryn Bigelow, au obţinut, duminică, principalele premii decernate de Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild of America/ WGA), printre ultimele distincţii acordate la Hollywood, înainte de gala Oscar 2013.

Potrivit AFP, prin acest trofeu obţinut la categoria Cl mai bun scenariu adaptat, filmul „Argo“ şi-a mai adăugat un premiu important în palmaresul deja impresionant. Cu o săptămână înainte de gala de decernare a premiilor Oscar, lungmetrajul „Lincoln“, regizat de Steven Spielberg, care era nominalizat şi el la premiile WGA Awards, alături de filmele „Life of Pi“, „Silver Linings Playbook“ şi „The Perks of Being a Wallflower“, a înregistrat o nouă înfrângere.

Prezentat în toamna anului 2012 ca marele favorit în sezonul premiilor hollywoodiene, „Lincoln“ a fost nevoit să se încline în faţa lui „Argo“ la toate galele importante din 2013, printre care Globurile de Aur, BAFTA, premiile decernate de Sindicatul actorilor americani şi cele decernate de Sindicatul producătorilor americani.

„Lincoln“ va mai avea la dispoziţie doar gala Oscar, unde a fost nominalizat la 12 categorii de premii, pentru a încerca să strălucească. Însă „Argo“ pare să fie din ce în ce mai bine plasat în cursa pentru obţinerea Oscarului pentru Cel mai bun film, cel mai prestigios trofeu de la această gală.

Pentru „Argo“, trofeul WGA a fost remis scenaristului Chris Terrio, care a reconstituit povestea adevărată a misiunii de salvare a diplomaţilor americani din timpul Revoluţiei iraniene, inspirându-se dintr-un articol al agentului CIA aflat la originea acelei misiuni şi dintr-un articol de presă publicat în revista „Wired“, prima publicaţie care a dezvăluit publicului larg acea poveste.

Un alt trofeu WGA a revenit scenaristului filmului „Zero Dark Thirty", Mark Boal, la categoria Cel mai bun scenariu original, pentru scenariul său în care a prezentat cei 10 ani de urmărire a lui Osama bin Laden de către CIA.

Premiile WGA cresc şansele filmelor aflate în cursa pentru Oscaruri, întrucât mulţi dintre membrii Sindicatului scenariştilor americani fac parte şi din Academia Americană de Film, organizaţia care va decerna premiile Oscar, la Los Angeles.

Sezonul premiilor hollywoodiene se va încheia pe 24 februarie prin decernarea premiilor Oscar, la o zi după înmânarea premiilor Spirit Awards - trofeele cinemaului independent - şi Zmeura de Aur, care recompensează cele mai slabe filme şi prestaţii actoriceşti din anul precedent.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG