Patrick Stewart va reveni în rolul căpitanului Picard într-un nou serial „Star Trek“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrick Stewart a mai jucat rolul căpitanului Picard în câteva dintre lungmetrajele „Star Trek“

Actorul britanic Patrick Stewart (78 de ani) va reveni în rolul căpitanului Jean-Luc Picard într-un nou serial „Star Trek“ care va fi realizat de CBS All Access.

Zvonurile privind revenirea lui în acest rol au apărut în urmă cu mai multe luni. Noul serial nu va fi un reboot al „The Next Generation“, ci este descris ca o explorare a următorului capitol al vieţii lui Picard, potrivit The Hollywood Reporter.

„Este un privilegiu să îl avem din nou pe Sir Patrick Stewart în familia «Star Trek». Timp de 20 de ani fanii au sperat ca Jean-Luc Picard să revină, iar ziua aceea a venit“, a transmis Kutzman.

Stewart a confirmat revenirea în franciză, sâmbătă, la o convenţie „Star Trek“ din Las Vegas, unde a fost invitat-surpriză.

„Voi fi mereu foarte mândru pentru că am fost parte din «Star Trek: The Next Generation», dar când am încheiat acel film în primăvara lui 2002, am simţit că timpul meu alături «Star Trek» s-a sfârşit natural“, a spus actorul, care va fi şi producător executiv al noii producţii. „Este o supriză minunată să mă simt încântat de a reveni la Jean-Luc Picard şi să explorez noi dimensiuni prin el.“

Serialul „Star Trek: The Next Generation“ a avut şapte sezoane, 170 de episoade, şi a primit 19 premii Emmy şi un premiu Peabody.

Stewart a mai jucat rolul căpitanului Picard în câteva dintre lungmetrajele „Star Trek“, între care „Star Trek: Insurrection“ (1998) şi „Star Trek: Nemesis“ (2002).

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani