„Coordonata Skyfall“ sau cum James Bond crede încă în poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre „Skyfall“, cea de-a 23-a peliculă din seria James Bond s-a spus că este şi cea mai bună. E drept, marketingul în jurul acestui film aniversar (anul acesta s-a împlinit jumătate de secol de la lansarea primei pelicule) e imens. Dar dacă perfecţiunea nu există, există în „Skyfall“ măcar câteva coordonate cărora nici măcar cei mai critici critici nu le-ar putea atribui mai puţin decât superlativul absolut.

În urmă cu 50 de ani, Sean Connery dădea viaţă primului James Bond, având să fie considerat cel mai bun actor care l-a intrepretat pe Agentul 007. Asta până de curând, căci actualul spion aflat în sujba Majestăţii Sale, Daniel Craig, pare să fi „escaladat“ deja acest soclu.

„Coordonata: Skyfall“, noul film al francizei, a avut premiera în România în weekendul trecut. Cu o distribuţie de zile mari anunţată încă de acum un an – Daniel Craig (James Bond), Javier Bardem (personajul negativ, Silva), Judi Dench (M), Ralph Fiennes (Malorry), Berenice Marlohe (fata Bond) – pelicula a creat aşteptări imense şi nu doar în rândul fanilor.

Latura întunecată a lui Bames Bond

Titularizat pentru a treia oară, Daniel Craig - care n-a fost niciodată un Bond la fel de „jucăuş“ ca unii dintre predecesorii săi - îşi arată o latură încă şi mai profundă atât ca personaj, cât şi ca actor. Serviciul Britanic de spionaj MI6, al cărui star e James Bond, luptă acum împotriva ameninţării teroriste. Numai că Bond se duce să moară puţin (licenţa chiar e poetică şi e a lui Marin Sorescu). Iar atunci când se întoarce ne spune că hobby-ul lui preferat e „Învierea“.

Revenirea la viaţă şi în lumea spionajului nu e tocmai uşoară pentru 007, care între timp a adoptat câteva „valori“ moderne şi se întoarce dependent de pastile şi alcool. Paradoxal, nu renunţă la valorile tradiţionale. Chiar dacă pare hilar ca în societatea actuală să crezi încă în onoare şi patriotism, James Bond o face, iar acest lucru nu pare deloc forţat în film.

Spionul porneşte în căutarea unor umbre – aşa cum sunt descrişi inamicii actuali, teroriştii. Însă unul dintre ei are şi o faţă, chiar dacă nu cea mai frumoasă, cum se relevă la un moment dat în peliculă.

Javier Bardem, cel mai bun „ticălos“

„Ticălosul“ din Skyfall e nimeni altul decât Javier Bardem, un personaj uşor melancolic, indubitabil nebun şi, evident, malefic. Javier Bardem a cărui podoabă capilară (şi nu numai) aminteşte de Andy Warhol, îl completează excelent pe Daniel Craig, iar unele scene jucate de cei doi ajung să pară chiar intime. Actorul spaniol premiat cu Oscar este în accepţiunea tuturor unul dintre cei mai buni „ticăloşi“ din filmele cu James Bond. Mult mai neconvingătoare decât partenerii ei de film dar şi decât predecesoarele sale este actriţa franceză Berenice Marlohe, interpreta personajului Severine (fata Bond). 

Cum altfel decât upgradat pentru vremurile în care trăim, Q (responsabilul de gadgeturi şi tehnologie) este un hipster simpatic, iar secretara Moneypenny e şi ea o surpriză.

Traducerea are câteva hibe mari: Bond este bărbierit cu „briceagul“ şi nu cu briciul, iar arunci când se duce la un cazinou arată „curăţat“ şi nu pus la patru ace, ca să amintim doar câteva dintre interpretările personale ale traducătorului.

Chiar dacă nota generală nu este una veselă, iar noul James Bond nu abundă în umor, cuplul de scenarişti (cu state vechi în franciza James Bond) Neal Purvis şi Robert Wade inserează cu succes câteva replici mai mult decât hilare, care detensionează nota poate un pic prea grea a filmului. Care nici nu ar putea fi altfel în condiţiile în care pentru mulţi oameni atentatele teroriste (în speţă cele de la metroul londonez) nu sunt doar o ficţiune.

Iar M - interpretată magistral de Judi Dench -, care devine personajul-cheie al acestei producţii, se încăpăţânează să creadă că, într-o lume cucerită de tehnologie, componenta umana este, totuşi, cea mai importantă. Şi, nu în cele din urmă, ne reaminteşte că poezia nu a murit...


 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta