Câştigători Zmeura de Aur 2016: Lista celor mai proaste filme şi a celor mai slabi actori. Eddie Redmayne, marea surpriză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama erotică „Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“ şi „Fantastic 4/ The Fantastic Four“ au dominat cea de-a 36-a ediţie a premiilor Zmeura de Aur, fiind desemnate Cele mai proaste filme.

Înainte ca cei mai buni artişti de la Hollywood să fie recompensaţi la Oscaruri, a avut loc gala de decernare a celor mai detestate trofee: Zmeura de Aur.

În ciuda faptului că a avut un succes formidabil în privinţa încasărilor (peste 166 de milioane de dolari la nivel global) şi a determinat realizarea altor două continuări, drama erotică „Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“ nu s-a bucurat de aceeaşi primire şi din partea criticilor de specialitate.

Filmul a primit şase nominalizări la infamele premii Zmeura de Aur şi a reuşit „să marcheze“ cinci dintre acestea – Cel mai prost film, Cel mai prost actor (Jamie Dornan), Cea mai proastă actriţă (Dakota Johnson), Cel mai prost scenariu şi Cea mai proastă pereche de actori (Dakota Johnson şi Jamie Dornan).

E drept, trofeul pentru Cel mai prost film a fost împărţit şi cu SF-ul „Fantastic 4/ The Fantastic Four“, care a mai câştigat şi alte două premii – Cel mai prost remake şi Cel mai prost regizor (Josh Trank).
După ce anul trecut a fost recompesant cu primul Oscar din carieră pentru rolul astrofizianului Stephen Hawking din drama biografică „The Theory of Everything/ Teoria Întregului“, iar acum este din nou în cursa pentru Oscar datorită unei alte trasnformări uluitoare în „Daneza/ The Danish Girl“, iată că britanicul Eddie Redmayne marchează şi o performanţă mai puţin onorantă: premiul pentru Cel mai prost actor în rol secundar („Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending“).

La categoria Razzie Redeemer Award, trofeul care onorează un fost câştigător al Zmeurei de Aur care a reuşit să impresioneze ulterior criticii de specialitate, marele învingător este Sylvester Stallone, pentru interpretarea din „Creed“, care, cel mai probabil, îi va aduce şi un Oscar în această seară.    

Câştigători Zmeura de Aur 2016

Cel mai prost film

„Cei 4 fantastici/ Fantastic Four“

„Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“

Cel mai prost actor

Jamie Dornan („Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“)

Cea mai proastă actriţă

Dakota Johnson („Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“)

Cel mai prost actor în rol secundar

Eddie Redmayne („Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending“)

 

Cea mai proastă actriţă în rol secundar

Kaley Cuoco-Sweeting („Alvin şi veveriţele: Marea aventură/ Alvin and the Chipmunks: Road Chip“ şi „Nuntaşi de închiriat/ The Wedding Ringer“)

Cea mai proastă continuare

„Cei 4 fantastici/ Fantastic Four“ 

Cel mai prost cuplu de actori

Jamie Dornan şi Dakota Johnson („Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“)

Cel mai prost regizor

Josh Trank („Cei 4 fantastici/ Fantastic Four“)

 

Razzies Redeemer Award

Sylvester Stallone

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie