Un senator ales pe listele SOS România, cercetat după ce ar fi furat un rucsac dintr-un hotel

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Senatorul Paul Gheorghe, ales inițial pe listele SOS România și în prezent membru al partidului „Dreptate și Frăție” al lui Luis Lazarus, este cercetat de poliție după ce a sustras un rucsac dintr-un hotel din Piatra Neamț. 

FOTO: Paul Gheorghe/Facebook

Victima uitase rucsacul la recepție, iar senatorul a luat obiectul și a plecat. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale hotelului. În rucsac se aflau o tabletă și suma de 1.500 de lei.

„Astăzi, polițiștii din Piatra Neamț au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a uitat în recepția unui hotel din municipiu un rucsac, ce conținea o tabletă și o sumă de bani. După vizionarea imaginilor, s-a stabilit faptul că rucsacul a fost luat de către un bărbat, identificat în persoana numitului Gheorghe Daniel-Paul-Romeo, senator în Senatul României, care a fost depistat ulterior, rucsacul fiind găsit în portbagajul autoturismului cu care acesta se deplasa. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în care se continuă cercetările”, a transmis Poliția într-un comunicat oficial.

Senatorul Paul Gheorghe a devenit recent membru al noului partid al europarlamentarului Luis Lazarus, „Dreptate și Frăție”.

Într-un mesaj public, acesta a explicat motivele transferului și viziunea politică.

 „Am ales să fac parte din Partidul Dreptate și Frăție, o mișcare de centru-dreapta care crede în oameni, în principii și în nevoia reală de schimbare a modului de a face politică în România. Nu am luat această decizie ușor. Am făcut-o din convingerea că țara noastră are nevoie de o altfel de politică — una bazată pe respect, onestitate și curajul de a spune adevărul. De azi, voi activa ca senator neafiliat, dar cu aceeași dorință de a reprezenta cetățenii cu demnitate, responsabilitate și transparență. Cred în dreptate, frăție, muncă și în speranța că putem construi împreună o țară mai dreaptă, mai curată și mai unită. E timpul să readucem încrederea în politică și demnitatea în slujirea publică”, a declarat Gheorghe.