Un jurist şi un ziarist la şefia serviciilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a pus capăt suspansului privind nominalizările pentru funcţiile de directori ai SIE şi SRI în stilul său caracteristic. Unda de şoc pornită prin detonarea bombei Maior a luat pe nepregătite partidele politice, la fel de năucite, fie că se numesc PNL sau PSD. Dar cine sunt cei doi propuşi pentru a deveni trezorierii secretelor naţionale?

scriitorului Augustin Buzura. În aceeaşi perioadă, tatăl său, Liviu Maior, a fost promovat de fostul preşedinte Ion Iliescu în PSD şi în guvern. În 1992, Maior senior ajunge ministrul învăţământului, iar fiul obţine o bursă la Universitatea "George Washington". George Maior a devenit diplomat MAE în 1993, iar în 1997-1999 este însărcinat cu afaceri la Dublin. În decembrie 2000, când PSD a câştigat alegerile parlamentare, ajunge secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naţionale. În 2004, este numit în funcţia de ambasador. Anul trecut, senatorul PSD George Maior împreună cu trei colegi de partid, deputaţii Gabriel Oprea, Ion Stan şi Eugen Bejinariu, au iniţiat un proiect legislativ care prevedea că toate comunicaţiile pot fi interceptate fără existenţa unui mandat emis de judecător. Documentul mai prevedea obligaţia poştei să "înlesnească acestor organe interceptarea traficului de comunicaţii şi citirea corespondenţei de orice fel". Proiectul de lege susţinut de Maior mai spunea că interceptarea convorbirilor, a poştei electronice, violarea domiciliului sau intruziunea în viaţa intimă a unei persoane nu pot fi atacate în justiţie. Între numele vehiculate în legătură cu achiziţia fregatelor britanice se regăseşte şi cel al senatorului PSD George Maior. "Doar atunci când ministrul lipsea, eu contrasemnam hotărârile de guvern sau actele care n-ar fi putut fi semnate de acesta", a precizat Maior. El a declarat că hotărârea de guvern pe care a semnat-o se referea la acordul cu Guvernul Marii Britanii, nefiind o hotărâre privind contractul de achiziţie.

Claudiu Săftoiu a dat semnalul dărâmării Guvernului Ciorbea
Consilierul prezidenţial pe probleme de politică internă Claudiu Săftoiu, nominalizat de şeful statului pentru a ocupa funcţia de director al SIE, rămasă vacantă după demisia lui Gheorghe Fulga, are aproape un deceniu de experienţă în jurnalism. El notează în propriul Curriculum Vitae faptul că a realizat "peste 250 de interviuri în exclusivitate" şi "peste 150 de talk-show-uri live" cu diverse personalităţi politice. Săftoiu şi-a făcut "ucenicia" la un post de radio, vreme de un an, în perioada august 1994 - august 1995. În 1998, când lucra pentru un cotidian central, a realizat un interviu cu Traian Băsescu, ministru al transporturilor la acea dată. Materialul a generat un conflict deschis între PD şi PNţCD, care s-a încheiat cu prăbuşirea Cabinetului Ciorbea. Claudiu Săftoiu este licenţiat al Universităţii Bucureşti, absolvind Secţia română-franceză a Facultăţii de Litere. Totodată, actualul consilier prezidenţial a obţinut şi o diplomă de master în Resurse Umane şi Comunicare la Facultatea de Jurnalism (2001). La rubrica "Educaţie" din C.V.-ul său, Săftoiu a inclus şi o serie de cursuri postuniversitare de specializare, urmate la instituţii de învăţământ din S.U.A. şi Germania, precum şcoala de guvernare John F. Kennedy (Harvard). În plus, Claudiu Săftoiu a urmat, anul acesta, cursurile Colegiului Naţional de Apărare, alegându-şi specializarea "Tehnici de comunicare în domeniul securităţii naţionale". Candidatul la şefia spionajului românesc nu face un secret din consultanţa politică acordată de-a lungul a trei campanii electorale locale: iunie 2000, mai 2002 (anticipate la Alexandria), mai-iunie 2004. În această privinţă, activitatea sa gravitează în jurul fostului candidat la Primăria Capitalei, Traian Băsescu, precum şi a primarilor şi consilierilor Alianţei D.A.

Mai multe pentru tine:
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei