Stenogramă. Cum s-au încăierat Şerban Nicolae şi Mihai Goţiu pe motiv de Soros. „Dacă regulamentul Soros prevede alte reguli, să ne spună, dar e bătaie de joc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Nicolae face politică cu zâmbetul pe buze

Liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae şi senatorul USR Mihai Goţiu au transformat o banală dispută pe Regulamentul Senatului într-o ceartă în toată regula, în toiul disputei fiind pomenit şi miliardarul George Soros. „Dacă regulamentul Soros prevede alte reguli, să ne spună, dar eu unul cred că e bătaie de joc la adresa Senatului“, i-a reproşat Şerban Nicolae lui Mihai Goţiu. Călin Popescu Tăriceanu nu s-a putut nici el abţine.

Pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului de la începutul acestei săptămâni şi-a făcut loc şi Scrisoarea Centrului de Resurse Juridice şi a altor 21 de organizaţii neguvernamentale, care au contestat reluarea procedurii de numire a doi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. ONG-urile au solictat conducerii Senatului să revină la decizia iniţială. Subiectul, în aparenţă procedural, i-a încăierat pe senatori. Iată stenograma şedinţei!

Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE): Punctul 13, scrisoarea Centrului de Resurse Juridice şi a altor 21 de organizaţii neguvernamentale, prin care contestă hotărârea Biroului permanent privind reluarea procedurii de numire a doi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul CSM. Vă recomand să trimitem contestaţia la Comisia juridică, pentru un punct de vedere.

 Mihai Goţiu (USR): Din nou o să solicit să fie trimisă şi la Comisia pentru petiţii şi abuzuri, pentru că Comisia juridică s-a pronunţat, de fapt, asupra acestei proceduri. 

Şerban Nicolae (PSD): Dincolo de faptul că cei din Comisia juridică nu sunt consultanţii juridici ai membrilor Senatului - şi aş vrea totuşi să înţelegeţi că este o lipsă de consideraţie faţă de colegii senatori să ne trateze cineva drept consilierii juridici ai altor senatori –, chestiunea cu când se aplică Regulamentul ar trebui s-o ştie fiecare senator care a intrat în mandat. Cine nu înţelege când se aplică legile şi regulamentele, ar fi bine să-şi dea demisia din Senat. (...) Să repetăm votul ar însemna să ne batem joc de propriul vot şi să considerăm că greşim până când votăm ce trebuie. Dacă regulamentul Soros prevede alte reguli, să ne spună, dar eu unul cred că e bătaie de joc la adresa Senatului.

Vlad Alexandrescu (USR): Protestez împotriva acestui cuvânt. Vă rog să vă retrageţi cuvintele.

Şerban Nicolae (PSD): Ei, asta-i bună!

Vlad Alexandrescu (USR): Nu ştiu ce legătură are Soros. Este o contestaţie a unor organizaţii neguvernamentale.

Călin Popescu Tăriceanu (ALDE): Domnule senator, staţi că nu v-am dat cuvântul şi nu am impresia că sunteţi avocatul domnului Soros, nu am auzit chestiunea asta, ca să vă simţiţi dumneavoastră lezat.

Mihai Goţiu (USR): Domnule preşedinte, dacă-mi daţi voie, pentru că s-au folosit aici nişte cuvinte: „descalificant” şi aşa mai departe la adresa unor senatori, din punctul meu de vedere, este absolut descalificant şi faţă de Senat, şi de instituţia pe care o reprezentăm şi faţă de societatea civilă, şi faţă de toţi cetăţenii să ne batem joc de regulamente şi să nu respectăm regulamentele pe care le-am adoptat. Să nu vă închipuiţi că oamenii nu înţeleg aceste şmecherii şi aceste întoarceri pe după copac. Aceste lucruri sunt cele care irită societatea civilă. De asta vedeţi oameni care ies în stradă şi să ţineţi cont că noi nu vom restabili niciodată prestigiul acestei instituţii cu astfel de stratageme.

Şerban Nicolae (PSD): Nici dormind în plen.

Vlad Alexandrescu (USR), către Călin Popescu Tăriceanu: În primul rând, aş vrea să vă rog, ca preşedinte al Senatului şi al Biroului permanent, să nu mai acceptaţi jigniri personale din partea unor colegi.

Marian Pavel (PSD): Domnule preşedinte, dar Nicuşor Dan, în Biroul permanent reunit, când ne-a făcut hoţi pe toţi, cum a fost?

Vlad Alexandrescu (USR): Vă rog, vă rog. Aici suntem la Senat, da?

Călin Popescu-Tăriceanu: Staţi puţin, n-am înţeles. Domnule senator, dacă vreţi să repetaţi, că nu am înţeles, ce anume să nu accept?

Vlad Alexandrescu: Să nu acceptaţi atunci când unii dintre colegii noştri jignesc pe alţi colegi.

Călin Popescu-Tăriceanu: Fără îndoială, nu accept acest lucru.

Vlad Alexandrescu: În al doilea rând, în ceea ce priveşte reluarea votului, reluarea votului este o procedură universal admisă în toate forurile din lume. Vă amintesc că, de pildă, Papa, în Conclav, se alege prin reluarea voturilor, până când se întruneşte o majoritate calificată.

Tanczos Barna (UDMR): Asta e la catolici, domnule.

Vlad Alexandrescu: La catolici şi la ortodocşi nu! Sunt foarte multe parlamente în care, până se ajunge, de pildă, la şapte optimi, se reface votul de nu ştiu câte ori.

Călin Popescu Tăriceanu: Domnule senator, e adevărat, dar să ştiţi că, dacă vrem să luăm exemplu de la votul pentru Papă, trebuie să ne facem şi coş de fum pe care să dăm fumul.

Vlad Alexandrescu: Poate ar fi mai bine.

Marcel Vela (PNL): Dragi colegi, am început şedinţa un pic mai târziu şi, în ultimul sfert de oră, văd că se discută mai în glumă, mai în serios. Doar unii colegi aruncă unele observaţii sau iau apărarea pe anumite teme. Şi eu, ca ortodox, ar trebui să protestez că domnul senator a spus că sunt mai riguroşi catolicii decât ortodocşii. Eu vă propun să fim riguroşi aici, în Biroul permanent, şi să trecem la următorul subiect de pe ordinea de zi.

Călin PopescuTăriceanu: Bine.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort