Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Timișoara pe 30 septembrie

0
Publicat:

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua marți, 30 septembrie 2025, o vizită oficială la Timișoara, prilej cu care va participa la o serie de evenimente culturale, civice și economice, dar și la lucrările primei ediții a „Timișoara Cities Summit 2025 privind extinderea Uniunii Europene”.

Nicusor Dan. Foto: Profimedia

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua luni, 30 septembrie 2025, o vizită oficială la Timișoara, prilej cu care va participa la o serie de evenimente culturale, civice și economice, dar și la lucrările primei ediții a „Timișoara Cities Summit 2025 privind extinderea Uniunii Europene”.

Ziua va debuta la ora 08:30 cu depunerea unei coroane de flori la Monumentul „Crucificare” din Piața Victoriei, urmată de o vizită la Societatea Timișoara. La ora 09:30, șeful statului este așteptat să participe la deschiderea oficială a summitului găzduit de Muzeul de Artă din Piața Unirii, unde va susține o alocuțiune transmisă în direct.

Într-o postare pe Facebook, primarul Dominic Fritz a salutat participarea președintelui, subliniind că evenimentul va aduce la Timișoara primari, ambasadori și lideri din 15 țări europene – atât state membre, cât și candidate la aderare. „E o mare mândrie că Timișoara devine locul unde Europa își pune întrebările importante despre prezent și viitor”, a scris edilul.

Programul vizitei prezidențiale continuă cu opriri la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe”, compania The Fourge din Iulius Town și compania RAYSCAPE din clădirea VOX.

De la ora 14:30, la Primăria Municipiului Timișoara, șeful statului va participa la o masă rotundă cu mediul de afaceri pe tema „Cum poate inovarea să crească competitivitatea României?”.

În a doua parte a zilei, președintele va lua parte, de la ora 16:00, la conferința publică „Europa la răscruce - Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun”, găzduită de Cinema Timiș. Agenda vizitei include și momente culturale: vizitarea expoziției retrospective „Dan Perjovschi/ România - O retrospectivă 1985-2025” la Muzeul Corneliu Miklosi, precum și o oprire la Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 19:00.

Vizita marchează atât deschiderea unui eveniment european de amploare, cât și dialogul președintelui cu societatea civilă, mediul de afaceri și comunitatea culturală din Timișoara.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte