Ponta: Băsescu s-ar putea să fie vreun inculpat la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat joi că preşedintele Traian Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar „vreun inculpat“, pentru că i se va înceta imunitatea care l-a salvat de dosarele „Flota“ şi „Casa Mihăileanu“.

„Nu o să mai fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat, dar asta e treaba justiţiei, nu a mea. A avut imunitate în aceşti 10 ani. Dacă vor fi lucruri pe care justiţia le cercetează, sigur că domnia sa trebuie să dea socoteală. Îi încetează imunitatea care l-a salvat de «Casa Mihăleanu», de «Flotă», de toate afacerile şi pe care, probabil, ar invoca-o şi în cazul acesta al terenurilor din Călăraşi“, a spus Ponta, la RTV.

Premierul a precizat din nou că nu se referă la lucruri concrete deoarece, spre deosebire de preşedinte, el nu cunoaşte lucruri din dosare.

Premierul Victor Ponta a făcut aceste precizări în contextul în care Traian Băsescu ar fi numit premier. „Dacă aş fi preşedinte, niciodată nu l-aş pune premier pe Băsescu. Exclud posibilitatea că va fi sprijinit de PSD sau de mine Băsescu pentru funcţia prim-ministru“, a afirmat Ponta.
 

Pe aceeaşi temă:

Ponta: Singura dată când era să se rupă USL a fost din cauza lui Roşca-Stănescu

„Plagiatorul“ - Reacţia lui Băsescu la acuzaţiile lui Ponta. Cum explică preşedintele povestea terenului cumpărat de fiica sa

În ce ligă joacă preşedintele?

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”