Ministrul Economiei comentează măsurile de relansare economică propuse de PSD: „Bugetul este un mare pachet”

0
Publicat:

Ministrul Economiei, Irineu Darău, afirmă că discuţiile continuă pe tema bugetului şi a măsurilor de relansare economică propuse de PSD. „Eu cred că negocierea este deschisă”, afirmă ministrul, explicând că se va discuta până în ultimul moment pentru a vedea ”cum arată marele puzzle al bugetului”.

Irineu Dărău, ministrul Economiei FOTO: Facebook

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a vorbit, luni seară, la TVR Info, despre pachetul de relansare economică susţinut de PSD.

„Am văzut acolo nişte calcule pe care nu le-am verificat personal. Eu cred că negocierea este deschisă. Ştiţi, bugetul este un mare pachet care, până când nu se închide, la fiecare virgulă, nu poţi să zici 100% nici da, nici nu”, a declarat Irineu Darău, scrie News.

Acesta a explicat că decizia finală va fi a premierului, după consultări, dar şi a Parlamentului.

„Până la urmă, este, pe de o parte, decizia premierului privind nişte alegeri pe care le face, consultându-se cu toţi partenerii de guvernare şi în final decizia Parlamentului. Deci, răspunsul este că, dacă va ţine apă acest buget, atunci vor fi incluse şi acele măsuri. Dacă nu, se vor mai negocia până în ultimul moment”, a mai afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, nu doar fiecare partid din coaliţie are priorităţi, dar şi fiecare ministru.

„Fiecare minister are lucruri de negociat. Şi nu e uşor. Fiecare minister încearcă să îşi îndeplinească o mare parte din propriul program (…) Încercăm să promovăm nişte măsuri, încercăm să (…) nu tăiem din ceea ce înseamnă măsuri de stimulare a IMM-urilor, de exemplu, a antreprenoriatului, a turismului.  Suntem într-un an greu, în continuare, dar încercăm ca aceste sectoare să nu sufere”, susţine ministrul Economiei.

Acesta a explicat că Ministerul Economiei va încerca la anumite sectoare chiar să adauge stimulente : „În zona aceasta de antreprenoriat, IMM-uri şi turism, cred eu că trebuie păstră nişte stimulente şi pentru asta ne luptăm, dar, încă o dată, vom vedea cum arată marele puzzle al bugetului. Aşa e normal să fie”.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că măsurile din pachetul de solidaritate trebuie să fie prinse în bugetul pe 2026. Potrivit lui Grindeanu, bugetul pe 2026 ar urma să fie trimis în Parlament la finalul lunii, ceea ce este foarte târziu.