Reformă în digitalizare: semnătura electronică devine ușor de folosit, este recunoscută legal și disponibilă pentru mai multe tipuri de documente
0După ani de așteptare, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului liberalizează semnătura electronică și serviciile de încredere, făcându-le mai accesibile pentru cetățeni și companii.

Prioritatea imediată a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) este asigurarea „predictibilității în piață și eliminarea blocajelor birocratice care au întârziat aplicarea legii, cât și asumarea unui calendar accelerat pentru emiterea actelor normative necesare”.
Potrivit ministerului, instituția este preocupată de a asigura permanent actualizarea cadrului legal în raport cu dinamica adoptării actelor de punere în aplicare la nivel european, astfel încât să fie respectate cerințele de securitate impuse în domeniul utilizării semnăturii electronice.
„În perioada imediat următoare, în regim de urgență, avem în vedere armonizarea legislației naționale pentru a fi în acord cu regulamentul european eIDAS2”, anunță Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).
Decizia vine ca urmare a dialogului constant cu reprezentanții mediului privat și a consultărilor desfășurate la Guvern, alături de Vicepremierul Oana Gheorghiu.
„Prin acest ordin, punem capăt unei perioade de așteptare mult prea lungi și deblocăm, în sfârșit, potențialul digital al României. Liberalizarea semnăturii electronice este o reformă pe care am asumat-o ca prioritate. Prin acest ordin, liberalizăm cu adevărat semnătura electronică, atât pentru furnizori, cât și pentru cetățeni. Cel mai important beneficiu este că românii vor putea semna mult mai multe tipuri de documente folosind semnătura avansată. Următorii pași sunt clar asumați: vom amenda legea pentru alinierea la eIDAS 2.0 și vom ajusta normele subsecvente, astfel încât regulile să fie simple, clare și ușor de aplicat în practică. Doar așa oferim oamenilor libertatea de a interacționa digital cu statul și cu mediul privat”, a declarat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului anunță intrarea în vigoare a unui nou pachet normativ esențial pentru arhitectura digitală a României, prin care sunt aprobate procedurile de autorizare, supraveghere și control ale prestatorilor de servicii de încredere.
Prezentul ordin de ministru, publicat astăzi, 2 februarie, în Monitorul Oficial, operaționalizează prevederile Legii nr. 214/2024, stabilind un cadru competitiv și transparent care permite liberalizarea pieței de profil și facilitează accesul cetățenilor la instrumente de autentificare electronică cu deplină valoare juridică.
„Prin acest demers administrativ, se instituie reguli clare pentru toți operatorii economici care intenționează să furnizeze servicii de încredere calificate și necalificate. Noile proceduri elimină barierele tehnice și administrative prin simplificarea procesului de înregistrare în Registrul prestatorilor de servicii de încredere, stimulând astfel competiția și inovația tehnologică”, precizează ministerul Economiei.
Din perspectiva cetățeanului, noul cadru normativ garantează simplificarea interacțiunii cu instituțiile publice și mediul privat prin recunoașterea extinsă a semnăturilor electronice. Ordinul reglementează mecanismele de validare a documentelor semnate electronic, oferind astfel o certitudine juridică sporită atât pentru utilizatorii individuali, cât și pentru partenerii lor contractuali.
Totodată, actul normativ integrează soluții moderne de identificare la distanță, permițând obținerea semnăturilor electronice fără prezență fizică, procesul fiind guvernat de standarde tehnice menite să prevină frauda și să asigure integritatea datelor personale.
„O componentă fundamentală a ordinului o reprezintă structurarea activității de supraveghere și control. Prin aceste măsuri, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului urmărește crearea unui ecosistem digital de încredere, în care barierele birocratice sunt înlocuite de proceduri automatizate și securizate. Această reformă instituțională transformă semnătura electronică dintr-un instrument tehnic specializat într-un utilitar cotidian, accesibil pe scară largă, susținând astfel competitivitatea economiei românești în piața unică digitală europeană”, se mai arată în comunicatul de presă.
Prezentul ordin a fost publicat astăzi, 2 februarie, în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare în termen de 60 de zile.























































