Meleşcanu, după întrevederea cu Szijjártó: Dorim să facem ca relaţiile dintre România şi Ungaria să devină un model

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miniştrii de Externe ai României şi Ungariei, Teodor Melescanu si Péter Szijjártó FOTO MAE /MTI

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, luni, o întrevedere la Budapesta, cu Péter Szijjártó, liderul diplomaţiei maghiare, acesta fiind „un prim pas într-un proces" prin care, după cum a subliniat şeful diplomaţiei de la Bucureşti, se doreşte ca „relaţiile dintre România şi Ungaria să devină un model, chiar pentru alte ţări din zonă“, potrivit Agerpres.

„Este vorba de un pas foarte important pe care l-am făcut astăzi, dar nu e ultimul pas, este primul pas într-un proces în care dorim să facem ca relaţiile dintre România şi Ungaria să devină un model nu numai pentru noi, ci şi pentru alte ţări din zonă", a declarat, într-o conferinţă de presă comună, la finalul întrevederii, Teodor Meleşcanu, potrivit Agerpres.

Teodor Meleşcanu a menţionat că, în cadrul întâlnirii, au fost abordate şi poziţii "contradictorii" ale celor două ţări. „Am acordat într-adevăr o atenţie deosebită temelor în care avem poziţii apropiate şi care pot avea un impact foarte pozitiv asupra evoluţiilor din raporturile dintre noi. Nu am lăsat deoparte nici temele în care poziţiile noastre sunt îndepărtate sau chiar aş putea spune contradictorii. Am fost însă de acord că discutarea lor trebuie să fie în continuare o modalitate de abordare, dar concentrarea să nu fie pe temele în care avem poziţii diferite, ci pe dezvoltarea acelor elemente care pot contribui într-adevăr la relansarea relaţiilor dintre ţările noastre", a mai spus ministrul de Externe român.

Potrivit acestuia, se are în vedere o posibilă şedinţă comună a celor două guverne, de la Bucureşti şi Budapesta, la momentul şi în condiţiile în care va exista material suficient pentru ca executivele celor două ţări să se întâlnească. Şedinţa comună ar urma să fie precedată de o sesiune a Comisiei Mixte de Colaborare, care ar putea să pregătească mai multe elemente concrete pentru dezvoltarea raporturilor dintre România şi Ungaria

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică