Iohannis, la recepţia de Ziua Europei: UE a modelat Europa, transformând-o într-un spaţiu al valorilor democratice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, în discursul susţinut la recepţia organizată cu ocazia Zilei Europei la Palatul Cotroceni, la care participă şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că UE a modelat Europa, pe care a transformat-o într-un spaţiu al valorilor democratice consolidate, dar a atras atenţia că niciodată Uniunea nu a traversat o perioadă mai complicată decât acum.

Klaus Iohannis şi-a început discursul salutând prezenţa preşedintelui Comisiei Europene în România „Mulţumesc Jean Claude că ai acceptat invitaţia mea şi mă bucur mult că îţi pot ura bun venit la Bucureşti, în această zi specială, în care celebrăm atât Ziua Europei cât şi cei zece ani de apartenenţă a României la UE", i-a spus Klaus Iohannis şefului executivului european.

În continuare el a vorbit despre provocările „multiple” cu care se confruntă Uniunea Europeană şi pe care statele membre trebuie să le gestioneze. „Niciodată Uniunea nu a traversat o perioadă mai complicată ca acum, trebuie să facă faţă simultan unor crize profunde. Sunt provocări multiple pe care trebuie să le gestionăm, fie că ne referim la situaţia de securitate de la graniţele Uniunii, la necesitatea reconfigurării proiectului european acum, suntem prima dată în istoria sa când un stat membru părăseşte Uniunea, fie că ne referim la ameninţările de natură teroristă sau la proliferarea tendinţelor eurosceptice, xenofobe. Sunt teste dificile care ne pun la încercare determinarea, solidaritatea şi poate lucrul cel mai important care defineşte acest proiect - unitatea. Cred că cel mai bun răspuns la aceste provocări este o Europă mai unită şi solidară în soluţii şi abordări“, a declarat şeful statului, citat de News.ro. 

De asemenea, acesta a afirmat că mereu UE a reuşit să surmonteze problemele apărute.  „Lecţiile trecutului ne-au demonstrat că Uniunea a ieşit întărită din situaţiile de criză prin soluţii comune, eficiente şi durabile. Sunt convins că proiectul european va continua să se dezvolte dacă vom rămâne cu toţii fideli valorilor pe care este clădit întregul edificiu al UE - democraţia, libertatea, diversitatea şi toleranţa", a mai spus preşedintele Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro