Video Bolojan acuză PSD că a făcut angajări pe pile: „Boala asta se numește pesedism”. Ce spune despre asumarea guvernării
0Premierul interimar Ilie Bolojan a acuzat miercuri, 6 mai, PSD că evită asumarea responsabilității guvernării într-un moment de instabilitate politică, afirmând că social-democrații „au stat la tura a doua, sperând că altcineva va fi cu nota de plată”. El a cerut liderilor PSD să vină cu o soluție clară sau să își asume criza politică actuală.
Ilie Bolojan a admis că măsurile adoptate de Guvern au creat nemulțumiri în rândul populației și al aparatului administrativ, dar a subliniat că acestea erau necesare pentru corectarea unor probleme structurale.
„Măsurile pe care le-am luat au generat unele neajunsuri. Acesta este realitatea, le-am luat cu toții. O simt și am toată înțelegerea pentru această situație. Erau inevitabile, se știa acest lucru, de-aia n-a vrut nimeni să fie premier în vara anului trecut, că altfel s-ar fi înghesuit și alții. Și de-aia PSD nu și-a asumat această funcție și a stat la tura a doua, sperând că altcineva va fi cu nota de plată”, a declarat Ilie Bolojan, la Antena 1.
Liderul PNL acuză PSD că ar fi provocat ruptura din coaliție fără a propune soluții pentru stabilizarea situației politice: „Practic, PSD a aruncat guvernarea în aer”.
Potrivit premierului interimar, reformele care au vizat reducerea pierderilor din administrație și eliminarea privilegiilor au stârnit rezistență din partea unor grupuri de interese. „Am văzut rezistență, am văzut tergiversare și în momentul în care deranjezi puternic, în care reduci pierderile din administrație, în momentul în care te bați să elimini privilegii (…), atunci, sigur, deranjul pe care l-am generat a dus la această criză generată de Partidul Social-Democrat”, a declarat acesta.
Bolojan pune presiune pe PSD: Să vină cu o soluție politică sau să își asume criza
Ilie Bolojan consideră că PSD este principalul responsabil pentru actuala criză politică și instabilitatea din administrația publică. Potrivit acestuia, liderii PSD, inclusiv Sorin Grindeanu, ar trebui să își asume public consecințele deciziilor politice care, în opinia sa, au dus la blocaje în funcționarea Guvernului.
„Responsabilitatea totală pentru această criză este la Partidul Social-Democrat și la oamenii care conduc acest partid. Inclusiv domnul Grindeanu trebuie să aibă decența ca, dacă tot au demolat un guvern, să vină să spună care este soluția lor”, a declarat Bolojan la Antena 1.
Premierul interimar a explicat că tensiunile din coaliție și anunțurile repetate privind posibile schimbări la nivelul conducerii Executivului au produs efecte directe în administrație, unde activitatea ar fi fost încetinită de incertitudine.
„În condițiile în care de trei luni de zile anunți că vei schimba premierul, că vei demola tot și că totul se va reface de pe o zi pe alta, oamenii din aparatul de stat nu mai lucrează. Așteaptă să vadă cine rămâne, cine se schimbă”, a spus acesta.
Bolojan a mai afirmat că, în opinia sa, o parte a problemelor actuale vine din nerespectarea înțelegerilor politice stabilite în coaliție. „Când ai un partener care nu își respectă înțelegerile, creezi probleme foarte mari. Am avut un program de guvernare, am avut un plan, dar acestea nu au mai fost respectate. (...) Partidul Național Liberal a decis că nu mai poate lucra cu astfel de oameni, în condițiile în care angajamentele nu sunt respectate și deciziile sunt schimbate de la o zi la alta”, a spus premierul interimar.
În opinia lui Bolojan, PSD are două opțiuni: fie vine cu o soluție concretă pentru continuarea guvernării, fie își asumă lipsa unei alternative și permite altor forțe politice să intervină.
„Au două posibilități: să vină cu o soluție dacă au demolat, sau, dacă nu au o soluție, să aibă decența să spună că nu au și să îi lase pe alții să găsească o formulă de guvernare stabilă”, a afirmat liderul PNL.
Ce spune Bolojan despre schimbarea lui Grindeanu din fruntea PSD
Întrebat direct dacă Sorin Grindeanu ar trebui să își păstreze funcția de conducere din PSD, Bolojan a evitat să ofere un răspuns, afirmând că nu intră în atribuțiile sale să influențeze deciziile interne ale altor partide.
„Nu este treaba mea să explic unui partid pe cine să își aleagă președinte”, a precizat acesta.
Liderul PNL a mai precizat că, în actualul context, prioritatea sa este asigurarea funcționării Guvernului și menținerea stabilității instituționale, în special în ceea ce privește plățile și obligațiile financiare ale statului.
„În fiecare zi trebuie să lucrăm. Astăzi am fost la Ministerul Energiei pentru a mă asigura că fluxurile de plăți funcționează. Avem de achitat sume importante, de ordinul sutelor de milioane de euro, și dacă nu sunt plătite la timp, se pierd bani”, a explicat Bolojan.
Bolojan nu exlude revenirea PNL la guvernare: România nu își permite să rămână fără un guvern funcțional
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a mai spus că România nu poate funcționa fără un executiv stabil, indiferent de configurația politică ce va urma.
„Partidul Național Liberal a luat ieri o decizie și este răspunderea Partidului Social Democrat să vină cu o propunere pentru criza pe care a creat-o. (...0 Dacă nu sunt în stare să vină cu o soluție, trebuie să recunoască asta, măcar e o chestiune de bun simț să facă acest lucru”, a adăugat Bolojan.
În același timp, liderul liberal a avertizat că instabilitatea guvernamentală nu este o opțiune, în contextul provocărilor economice și administrative.
„România nu poate să rămână fără un guvern funcțional, pentru că indiferent cine pleacă și cine ar veni, problemele grave rămân și nu pot fi rezolvate de pe zi pe alta. (...) Cred că pentru a fi eficient în guvernare, e bine să ai o majoritate. Dacă nu ai o majoritate care să te susțină să treacă legile, există riscul să intri cu o lege de un fel și să iasă total diferit”, a explicat liderul PNL.
Întrebat dacă ar susține un guvern minoritar, Bolojan a răspuns: „E bine să ai majoritate. E situația cea mai bună, să ai guvern stabil. Dar România a funcționat foarte bine cu guverne minoritare. E posibil să avem această situație.”
Bolojan, despre numirile politice în companiile de stat: „Boala asta se numește pesedism”
Premierul interimar Ilie Bolojan a criticat modul de administrare al companiilor de stat, afirmând că multe dintre ele sunt afectate de politizare și de selecții incorecte ale conducerii.
„Acolo unde sunt aceste situații în care sunt pierderi, trebuie intervenit. Oamenii aceștia au fost puși pe posturi prin concursuri cu final neașteptat. Organizate în așa fel încât secretarul de stat de la transporturi, de exemplu, care coordona aviația, a organizat, a coordonat concursurile pentru selectarea conducerii aeroportului Otopeni. Și după aceea, această conducere a făcut un concurs pentru a selecta managerul. Cine credeți că a câștigat în mod surprinzător? Exact secretarul de stat care a organizat concursuri”, a spus Bolojan.
De asemenea, acesta a atras atenția asupra unor concursuri de ocupare a funcțiilor de conducere care ar fi fost organizate formal, dar cu rezultate previzibile, ceea ce ar favoriza persoane apropiate politic.
„Cât timp am tratat aceste posturi ca locuri de plasare a oamenilor de la partid, inclusiv PNL-ul și PSD-ul și toate partidele. Toate partidele au făcut asta. Dar știți, există un partid, și o spun cu tot, fără politică, care oriunde e o problemă de genul acesta, vedem că are o densitate mare de oameni. Boala asta se numește pesedism. A planta oameni peste tot unde se pot face angajări. A extrage rente. Nu mai putem merge pe această linie”, a spus Bolojan.
Bolojan, despre majorarea TVA: „Era inevitabilă”
Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat decizia de majorare a TVA, afirmând că măsura a fost una necesară din punct de vedere economic și susținută de specialiști.
„Era inevitabilă, mi-am asumat măsura. Nu am făcut ce dă bine, am făcut ce trebuie”, precizând că recomandările au venit din partea economiștilor.
Criza politică a fost declanșată de adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR, care a trecut cu 281 de voturi „pentru”, din 288 de parlamentari prezenți.
Bolojan: Am discutat cu Nicușor Dan doar înainte de moțiunea de cenzură
lie Bolojan a declarat că nu a mai avut nicio discuție cu președintele Nicușor Dan după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului.
„Am vorbit cu dânsul înainte de moțiunea de cenzură și cu siguranță vor fi consultările în zilele următoare și vom discuta. De la moțiune până în momentul de față nu am discutat cu dânsul”, a afirmat Bolojan.
Întrebat când vor avea loc consultările cu șeful statului, liderul liberal a spus că nu a primit încă o convocare oficială, dar se așteaptă ca aceasta să vină în curând.
„Înțeleg că vor fi aceste consultări în zilele următoare”, a adăugat el.
Criza politică a fost declanșată de adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR, care a trecut cu 281 de voturi „pentru”, din 288 de parlamentari prezenți.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost astfel demis, însă va rămâne interimar până la formarea unui nou executiv.
Președintele Nicușor Dan a început miercuri, 6 mai, consultările informale cu liderii partidelor care s-au aflat la guvernare.