Hubert Thuma, despre acuzațiile că membri PNL ar fi susținut PSD în interiorul partidului: „E o problemă de logică la mijloc”

0
Publicat:

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, reacționează la acuzațiile potrivit cărora unii membri PNL ar fi susținut PSD în interiorul partidului. El susține că decizia de a vota împotrivă la înlocuirea liderilor unor organizații reflectă, de fapt, rezultate electorale solide și dorința unei dezbateri corecte în partid. 

Hubert Thuma respinge acuzațiile de „PeSeDiști în PNL” FOTO: Faecbook / Hubert Thuma

Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, Hubert Thuma a criticat ideea potrivit căreia ar fi existat „PeSeDiști cei răi din PNL” care ar fi votat împotriva schimbării liderilor unor organizații de sector din București și din țară.

„De ceva timp încoace, se acreditează ideea că împotriva domnului Bolojan s-au aliat oameni din PNL care au PSD în suflet. Cu alte cuvinte, că ne-am fi vândut. Că «PeSeDiștii cei răi din PNL» ar fi votat ieri împotriva înlocuirii liderilor unor organizații de sector din București și din țară”, a scris Thuma.

El explică că printre cei care s-au opus demiterii liderilor de organizații au fost trei președinți de consilii județene: din Brașov, Giurgiu și Ilfov. „E o problemă de logică la mijloc. Chiar dacă colegul de la Giurgiu nu a participat la ședință, m-a mandatat să îl reprezint pentru că amândoi împărtășeam același punct de vedere”, a adăugat Thuma.

Referitor la contextul local, președintele CJ Ilfov subliniază că rezultatele electorale ale colegilor săi nu pot fi ignorate: „În județele noastre, situația e următoarea: în Brașov, din 58 de primari, 30 sunt primari PNL, la care se adaugă municipiul Brașov. În Giurgiu, din 54 de primari, 43 sunt liberali, la care se adaugă municipiul Giurgiu. În Ilfov, din 40 de primari, 32 sunt liberali. Deci, dacă este să analizăm «pe bune și pe valoare», vom avea imaginea că, totuși, propunerea domnului președinte a fost respinsă de oameni cu rezultate electorale foarte bune, care nu pot fi acuzați că sunt «PeSeDiști cei răi din PNL»”.

Hubert Thuma explică și motivele votului său: „Legat de demiterea liderilor unor organizații, am ales să votăm împotrivă pentru că dorim, în interiorul partidului, o discuție corectă și constructivă, o analiză serioasă din care să reiasă clar unde trebuie să facem schimbări și din ce motive”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut