Cum a ajuns CCR să o demită pe Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CCR l-a obligat pe preşedintele Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Însă decizia CCR ridică semne de întrebare: magistraţii au judecat ca şi cum preşedintele a contestat doar oportunitatea revocării, nu şi legalitatea deciziei luate de ministrul Justiţiei.

CCR a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională între preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Justiţiei, după ce şeful statului a refuzat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi la propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. CCR a dat dreptate Guvernului şi l-a obligat pe şeful statului să semneze decretul de revocare a şefei DNA. „Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa, a stabilit şi conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, doamna Laura Codruţa Kövesi“, se arată în comunicatul CCR. 

Pe ce se bazează decizia magistraţilor?„Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul Justiţiei“, motivează magistraţii.

Argumentul invocat de Curte este însă discutabil. Magistraţii au judecat ca şi cum preşedintele a contestat doar oportunitatea revocării şefei DNA, nu şi legalitatea ei. Or, preşdintele, în adresa prin care a motivate refuzul de a semna revocarea Codruţei Kovesi,  înşiră pe două pagini argumente de nelegalitate a cererii ministrului, şi abia în ultima frază scrie că aceasta nu e nici oportună. Magistraţii CCR au ignorant însă motivele de legalitate invocate de şeful statului şi s-au axat doar pe oportunitate, spunând că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, decide dacă e oportună sau nu revocarea unui procuror-şef, nu preşedintele.

Dar are preşedintele dreptul să judece legalitatea revocării? Da, o spune chiar CCR: „Preşedintele României, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia. Rezultă că prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii“.

Şeful statului va aştepta motivarea deciziei, pe care CCR o publică de regulă cam în 30 de zile de la sentinţă, apoi va decide dacă o revocă pe şefa DNA. În caz contrar, riscă să fie suspendat de majoritatea PSD-ALDE.

Vot covârşitor pro-PSD

Votul judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul revocării şefei DNA a fost de 6 la 3. Surse politice au declarat  pentru „Adevărul“ că judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea au votat de partea preşedintelui Iohannis. Printre cei care au votat în favoarea Guvernului se numără: Valer Dorneanu, preşedintele CCR, fost deputat PSD; Maya Teodoroiu, - numită la CCR cu sprijinul PSD; Marian Enache - numit la CCR tot cu sprijinul PSD; Mona Pivniceru - fost ministru al Justiţiei în vremea guvernării USL.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil