Contestaţia lui Vadim Tudor privind candidatura la europarlamentare, respinsă de Tribunalul Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Capitalei a respins, ca neîntemeiată, contestaţia lui Corneliu Vadim Tudor privind candidatura sa la alegerile europarlamentare, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Vadim Tudor a contestat la Tribunalul Bucureşti (TB) decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura, demersul său fiind respins, duminică, de această instanţă.

Hotărârea TB va putea fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în cel mult două zile de la înregistrarea cererii, dar nu mai târziu de 15 aprilie.

"În 27 martie, când la orele 13.00, noi am depus lista cu 225.000 de semnături, puteam depune şi mai multe, dar era inutil, până la ora 24.00, când a încheiat lucrările BEC-ul, erau 11 ore. Aveau timp să recepţioneze listele, nişte oameni din corpul lor tehnic au verificat, nu puteau să vadă că e o inadvertenţă, că e o chestiune minoră? Ne spuneau şi le remediam, cum au făcut şi cu alte partide, dar nouă nu ne-au spus. Pentru reaua lor credinţă vor plăti chiar penal", spunea Corneliu Vadim Tudor, în faţa jurnaliştilor, vineri, la Tribunalul Bucureşti.

Tot la TB s-au mai judecat, alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC. Între acestea s-au numărat cele depuse de Mircea Diaconu, Gheorghe Funar şi Noua Republică.

În cazul lui Diaconu, TB a decis, sâmbătă, admiterea contestaţiei lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. În cazul lui Gheorghe Funar şi al Partidului Noua Republică, condus de Mihail Neamţu, instanţa bucureşteană a hotărât să respingă contestaţiile acestora la deciziile BEC.

În cazul în care deciziile luate de TB vor fi menţinute şi de Curtea de Apel Bucureşti, nici Funar şi nici membrii partidului Noua Republică nu se vor putea înscrie în cursa pentru europarlamentare.

BEC a respins, în 2 aprilie, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.

Citeşte şi:

Motivare BEC privind candidatura lui Mircea Diaconu: Nu poate ocupa o funcţie publică până în 2015

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat, vineri,  motivarea prin care a respins candidatura actorului Mircea Diaconu la agerile europarlamentare din 25 mai.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului