Cine sunt cei şapte reprezentanţi ai societăţii civile care se vor întâlni cu premierul Tudose pentru a discuta despre legile Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Mihai Tudose. FOTO Mediafax

Şapte persoane vor reprezenta cele 43 de organizaţii civice care i-au trimis săptămâna trecută o scrisoare premierului Mihai Tudose pentru o întâlnire în care să fie discutate modificările aduse la legile Justiţiei.

Anunţul a fost făcut de Marius Deaconu, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, pe pagina sa de Facebook. El este unul dintre cei şapte delegaţi care participă la discuţii.

Vor fiprezenţi Alexandru Socol, reprezentant al comunităţii „Corupţia Ucide”, Ciprian Ciocan, reprezentant al mişcării „Vă Vedem din Sibiu”, Laurenţiu Ştefănescu de la Iniţiativa Timişoara, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică - #REZISTENŢA şi Radu Dumitriu, delegat al organizaţiilor din Diaspora, a scris Marius Deaconu.

„De comun acord cu Cabinetul Prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegaţi din partea organizaţiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent şi clar. În desemnarea celor 7 delegaţi, organizaţiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativităţi cât mai mari a grupurilor semnatare”, a precizat Marius Deaconu de la ANOSR.

43 de organizaţii civice îi i-au cerut premierului, în 23 decembrie, o întâlnire pentru a discuta despre modificările aduse legilor Justiţiei. Reprezentanţii asociaţiilor avertizează că România riscă „un derapaj fără precedent de la valorile democratice”.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”