16 octombrie: Ziua în care a avut loc „Jaful Secolului”. Doi români au furat, în 2012, șapte tablouri de la un muzeu din Rotterdam în valoare de 18 milioane de euro
0În noaptea de 15 spre 16 octombrie, doi români, sprijiniți de complici, au furat 7 tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam. Valoarea estimată a operelor sustrase se ridică la 18 milioane de euro.
Tot în ziua de 16 octombrie, anul trecut, artistul Liam Payne a fost găsit mort în curtea unui hotel din Buenos Aires
1793: S-a stins din viață regina Maria Antoaneta a Franței
Născută pe 2 noiembrie 1755, în Viena, Maria Antoaneta a fost fiica împărătesei Maria Terezia a Austriei și sora împăratului Iosif al II-lea. La vârsta de 15 ani s-a măritat cu Ludovic al XVI-lea al Franței, devenind astfel regină a Franței.
Mariei Antonia îi plăcea muzica și a învățat să cânte la clavecin. De asemenea, a excelat la dans.
La 10 ani se lupta să citească și să scrie în germană, vorbea puțin și cu dificultate franceza și foarte puțin italiana – trei limbi care erau vorbite frecvent în familia imperială. A învățat, de asemenea, unele elementele de bază ale limbii latine. În acel moment, eticheta de la curtea austriacă era mult mai puțin strictă decât cea de la Versailles, iar dansurile erau mai puțin complexe.
Maria Antoaneta a părăsit Viena în aprilie 1770, la vârsta de paisprezece ani. La 17 aprilie 1770 a renunțat oficial la drepturile sale asupra coroanei Austriei, și la 7 mai a trecut granița cu Franța, unde l-a întâlnit pe Delfinul Ludovic-August (delfin - titlu feudal purtat de unii conți din Franța).
Căsătoria Delfinului și a Delfinei a avut loc la 16 mai 1770 la Palatul Versailles. Populația Parisului a reacționat ambiguu la căsătoria dintre Maria Antoaneta și Ludovic-August.
Maria Antoaneta devine regină a Franței și a Navarei la vârsta de optsprezece ani. Situația Mariei Antoaneta devine mai precară când, la 6 august 1775, cumnata ei, contesa d'Artois dă naștere unui fiu, ducele d'Angoulême - moștenitorul prezumtiv al tronului Franței când tatăl lui, contele d'Artois devine regele Carol al X-lea al Franței în 1824.
Maria Antoaneta a murit executată prin ghilotinare, în toiul Revoluției Franceze, pe 16 octombrie 1793, sub acuzația de înaltă trădare, nedovedită însă.
1935: A murit actorul Constantin I. Nottara
Actor, director de scenă, profesor român Constantin I. Nottara este una dintre cele mai importante personalități ale teatrului românesc. S-a născut pe 5 noiembrie 1859, la București.
De-a lungul celor șase decenii de carieră, a jucat în aproximativ 700 de roluri de compoziție.
S-a afirmat în roluri ca Shylock, Hamlet și Lear din teatrul shakespearean, Oedip din Oedip rege de Sofocle, Don Salluste din Ruy Blas de Hugo, bătrânul medic din Medicul în dilemă de Shaw, Ștefan Tipătescu din O scrisoare pierdută și Ion din Năpasta de Ion Luca Caragiale, Vlaicu din Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Ștefan cel Mare din Apus de Soare și Tudose din Hagi-Tudose de Delavrancea etc.
A decedat pe 16 octombrie 1935 și a fost înmormântat în Cimitirul „Sf. Vineri” din București.
Constantin I. Nottara este tatăl compozitorului Constantin C. Nottara.
1946: Inculpații condamnați la procesul de la Nürnberg au fost executați
La 1 octombrie 1946 s-a încheiat procesul de la Nürnberg, în care au fost judecaţi criminalii de război. 12 dintre ei au fost condamnaţi la moarte, alţii la închisoare pe viaţă. Câţiva s-au sinucis înainte de a fi spânzuraţi.
Dezbaterile procesului de la Nürnberg s-au ţinut între 20 noiembrie 1945 şi 1 octombrie 1946. În proces au fost 24 de inculpaţi. Jumătate dintre ei au fost condamnaţi la moarte: Martin Bormann, secretar al partidului nazist, Hans Frank, guvernatorul general al guvernământului Poloniei ocupate de Germania, Wilhelm Frick, cel care a scris legile rasiale de la Nürnberg, Hermann Goring, comandantul aviaţiei militare, Alfred Jodi, înaltul comandament al Armatei, Ernst Kaltenbrunner, cel care a avut în subordine câteva lagăre de concentrare.
Aceeaşi sentință au primit-o şi Wilhelm Keitel, şef al Oberkommando der Wehrmacht, Joachim von Ribbentrop, ambasador plenipotenţiar şi ambasador în Regatul Unit şi ministru de externe al Germaniei, Alfred Rosenerg, ideologul şef al Partidului nazist, Fritz Sauckel, cel care a coordonat programul nazist de muncă forţată, Arthur Seyss-Inquart, comisar al Reich-ului pentru Olanda ocupată, şi Julius Streicher, care a instigat la ură şi omoruri împotriva evreilor prin săptămânalul său de propaganda nazistă Der Sturmer.
2004: Radio3Net devine primul radio online românesc
Radio 3net „Florian Pittiș” este primul post public de radio online din România. Site-ul web al postului Radio 3Net găzduiește o colecție impresionantă de albume folk și rock, de povești ale teatrului radiofonic și de înregistrări video de la festivalurile muzicale din țară, precum Festivalul de Muzica Folk „Folk You”, Festivalul de muzică tânără „Prometheus” și Festivalul „Delta Fest”.
2012: Doi români au furat, în două minute, 7 tablouri în valoare estimată de 18 milioane de euro
Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.
Cei doi autori ai jafului, Adrian Procop și Radu Dogaru, au primit ajutor și din partea altor conaționali: Eugen Darie, Alexandru Bitu, Petre Condra și mama lui Dogaru, Olga.
Adrian Procop a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare, iar Alexandru Bitu şi Olga Dogaru la câte doi ani de închisoare cu executare.
Un al treilea inculpat în acest dosar, Petre Condrat, a primit doar o amendă penală de 45.000 de lei pentru tăinuire. Ultimii doi inculpaţi din dosar - Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost deja condamnaţi definitiv, după ce şi-au recunoscut faptele şi au fost judecaţi prin procedura simplificată.
În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, Adrian Procop și Radu Dogaru au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.
De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.
Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.
Cele şapte tablouri furate ar fi fost aduse în România ascunse în perne, prin Vama Nădlac şi ar fi stat o perioadă în portbagajul maşinii lui Eugen Darie, se arată în rechizitoriul prin care cei şase suspecţi în acest dosar au fost trimişi în judecată. De asemenea, mama lui Radu Dogaru ar fi recunoscut în timpul audierilor că a ars tablourile în soba casei sale.
Femeia a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.
Ulterior aceasta şi-a schimbat declaraţia, arătând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor.
2024: Liam Payne a fost găsit mort în curtea unui hotel din Buenos Aires
Liam Payne s-a născut pe 29 august 1993, în Wolverhampton, Marea Britanie.
Acesta a fost, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, unul dintre membrii trupei pop One Direction, formată în 2010, care s-a bucurat de un succes extraordinar.
Formaţia sa a cunoscut consacrarea după ce s-a clasat pe locul al treilea la emisiunea de concurs muzical „X Factor” în 2010, în Marea Britanie, dar grupul s-a destrămat în 2016, membrii săi urmând proiecte diferite, inclusiv cariere solo.
După despărțirea neoficială a One Direction în 2016, Payne a semnat un contract cu casa americană de discuri Republic Records. În mai 2017, Payne a lansat single-ul Strip That Down ca melodie principală a albumului său de debut, LP1. Cântecul atingea a zecea poziție în Billboard Hot 100.
În mai 2019, Payne devine primul ambasador global al casei de modă Hugo Boss.
Pe 16 octombrie 2024, Payne a murit după ce a căzut de la un balcon de la etajul al treilea al hotelului CasaSur din cartierul Palermo din Buenos Aires, Argentina, la vârsta de 31.
Înainte de producerea incidentului, poliţia argentiniană fusese solicitată, printr-un apel de urgenţă, să intervină la hotelul din cartierul Palermo,în cazul unui „bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”.
Liam Payne a fost descoperit într-o curte interioară a hotelului respectiv după ce căzuse la la atjul trei al acestuia, iar medicii de pe ambulanţă au confirmat decesul.