Zile gratuite de vacanţă. Cum puteţi beneficia de bonusurile oferite de operatorii din turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelierii au oferte şi pentru perioada de iarnă, dar şi pentru restul anului

Plăteşti patru nopţi şi stai cinci. Sau plăteşti cinci şi stai şase. Cam aşa sună mare parte din ofertele agenţiilor de turism, dar şi ale hotelierilor, care îi vizează atât pe cei care vor să plece în vacanţe în această perioadă, ori vor să cumpere de pe acum un pachet de servicii pentru această vară pe litoral.

Agenţiile de turism şi hotelierii caută să-şi umple hotelurile chiar dacă nu este sezon. Pentru a nu sta cu camerele goale jucătorii din turism propun pachete cu „zile gratuite”.

Un astfel de pachet vizează, în special, lunile de primăvară şi lunile de vară şi de toamnă de la început şi final de sezon estival. Cei care caută astfel de chilipiruri trebuie să fie atenţi şi la condiţiile din ofertă. Pentru că weekend-urile sunt destul de aglomerate, mai ales în staţiunile montane, ofertele cu zile gratuite vizează perioada de cazare de duminică până vineri.

Cei care vor să petreacă câteva zile pe pârtie trebuie să ştie că în pachetele promoţionale, chiar dacă sunt incluse intrări gratuite la saună sau piscină trebuie să ştie că taxa de salvamont nu este inclusă în ofertele de cazare.

Citeşte care sunt ofertele operatorilor din industria turismului pe Adevărul Financiar

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală