Wall Street a închis în scădere puternică după ce Trump a anunţat că întrerupe negocierile cu democraţii pentru noul program de stimulare economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa

Indicii bursieri de pe Wall Street au încheiat tranzacţiile de marţi în scădere puternică, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că întrerupe negocierile cu palamentarii democraţi referitoare la noul program de stimulare a economiei afectate de coronavirus până după alegerile prezidenţiale, transmite Reuters.

Acţiunile erau în creştere înainte de anunţul preşedintelui, dar au trecut pe scădere după comentariile făcute de Trump pe Twitter.

Titlurile au atins un minim al şedinţei după tweet-ul preşedintelui, indicele S&P 500 coborând cu peste 2% de la maximul atins în timpul tranzacţiilor.

”Mare parte din creşterea care a avut loc în ultima săptămână s-a bazat pe speranţele că va fi aprobat noul program de stimulare. Acum vor fi mult mai puţine motive să punem banii la lucru înainte de alegeri”, a declarat Robert Phipps, director la Per Stirling Capital Management în Austin, Texas.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în declin cu 1,35%, S&P 500 cu 1,41%, iar Nasdaq Composite cu 1,58%.

Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Jerome Powell, a avertizat marţi că redresarea economiei americane este departe de a fi încheiată.

Powell a spus că redresarea internă ar putea să dea înapoi dacă noul coronavirus nu va fi adus sub control, iar creşterea susţinută.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani