Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au crescut considerabil în 2022

0
Publicat:

Veniturile bugetare ale Rusiei din petrol şi gaze au crescut anul trecut cu 28%, la 2.500 miliarde de ruble (36,71 miliarde de dolari), a anunţat, luni, vicepremierul Alexander Novak, transmite Reuters.

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au crescut cu 28% în 2022, Foto: Shutterstock

În timpul unei reuniuni guvernamentale transmisă de postul public de televiziune, Novak a declarat, de asemenea, că Gazprom a majorat în 2022 livrările de gaze către China prin conducta Puterea Siberiei la 15,5 miliarde metri cubi, iar producţia de petrol a crescut cu 2%, la 535 milioane tone, în timp ce exporturile de petrol au înregistrat un avans de 7%, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, țările din UE au fost principalii cumpărători de ţiţei rusesc timp de decenii, dar în 5 decembrie a intrat în vigoare un embargo instituit de UE asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă.

De asemenea, în coordonare cu statele din G7 şi Australia, ţările UE au definitivat un acord ce prevede plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra statelor terţe la 60 de dolari barilul, măsură care se va aplica prin impunerea ei companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.

Plafonarea pretului petrolului

Săptămâna trecută, Booomberg anunța că, potrivit datelor unui cercetător finlandez, veniturile realizate de Moscova din exporturile de ţiţei sunt mai mici cu aproximativ 160 de milioane de euro (172 de milioane de dolari) pe zi, în urma plafonării preţului petrolului rusesc.

În plus, această diminuare a veniturilor ar urma să se agraveze, până la 280 de milioane de dolari pe zi, după ce plafonul privind exporturile de ţiţei va fi extins şi la produsele rafinate ruseşti, începând cu data de 5 februarie, se arată într-un raport realizat de centrul de analiză Centre for Research on Energy and Clean Air cu sediul în Helsinki.

Autorii raporturlui mai susţin că Uniunea Europeană ar trebui să analizeze modalităţile prin care ar putea spori şi mai mult presiunile asupra Moscovei. De exemplu, o nouă reducere a plafonului de preţ, până la 25-35 de dolari per baril, de la 60 de dolari per baril în prezent, ar diminua cu alte 100 milioane de euro pe zi veniturile realizate de Rusia din exporturile de ţiţei.

La începutul lunii decembrie 2022, țările din G7, împreună cu Australia, au convenit să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”