Ungaria plafonează preţurile la ouă şi cartofi în magazine. „Pieţele agroalimentare sunt exceptate”

0
Publicat:

Guvernul ungar a decis să introducă un plafon de preţ la ouă şi cartofi, a anunţat miercuri Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, transmite Reuters.

Ungaria plafnează prețurile la unele alimente, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, aceste măsuri au fost luate după ce datele oficiale privind inflaţia au arătat că preţurile la alimente au explodat în luna octombrie.

În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare.

Miercuri, Gergely Gulyas a precizat că în cazul ouălor şi cartofilor, preţurile de vânzare în magazine şi supermarketuri vor fi plafonate la nivelul la care erau la data de 30 septembrie. Pieţele agroalimentare sunt exceptate de plafonul de preţ, a adăugat Gulyas, informează Agerpres.

Anunţul Executivului de la Budapesta vine în aceeaşi zi în care au fost publicate o serie de date oficiale care arată că rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a crescut cu un punct procentual, până la 21,1%. Conform acestor cifre, Ungaria se apropie de cele trei state baltice, care sunt campioane la creşterea preţurilor în UE.

Inflaţia este ,,cea mai mare problemă" în Ungaria, a spus miercuri Gergely Gulyas, la finalul şedinţei de Guvern.

Explozia preţurilor la alimente şi cea a facturilor la utilităţi stau la baza inflaţiei accelerate din Ungaria. Preţurile la energie pentru gospodării au crescut cu 64%, în timp ce preţurile la alimente au crescut cu 40%, mai mult decât dublu faţă de media din UE. Preţurile la pâine, brânză şi ouă aproape s-au dublat în ultimul an, în cazul ouălor preţurile fiind mai mari cu 92% comparativ cu luna octombrie a anului trecut.

Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”