Salariul mediu net a scăzut în iulie. La cât ajung salariile din sectorul bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul mediu net din luna iulie a fost de 2708 lei, în scădere faţă de iunie 2018 cu 13 lei, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică într-un document care prezintă şi cele mai bine plătite sectoare.

Potrivit INS, cele mai mari salarii nete au fost în iulie cele din IT&C (6566 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1575 lei).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale salariilor nete faţă de luna precedentă în învăţământ (-3,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-0,1%). 

Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţie publică (+0,5%) comparativ cu luna precedentă.

 Iulie 2018 comparativ cu iunie 2018

În luna iulie 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în activităţile din sectorul economic , în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

•    cu 18,9% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, 15,7% în activităţi de editare, respectiv cu 10,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;

•    între 4,0% şi 5,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice;

•    între 3,0% şi 4,0% în tranzacţii imobiliare, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, telecomunicaţii.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iulie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

•    cu  21,3% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 11,0% în extracţia minereurilor metalifere;

•    între 4,5% şi 6,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, fabricarea produselor din tutun, captarea, tratarea şi distribuţia apei;

•    între 2,5% şi 3,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, transporturi pe apă, colectarea şi epurarea apelor uzate, cercetare-dezvoltare, agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare