Romgaz ar putea rezilia contractul cu firmele care construiesc noua centrală de la Iernut. Una dintre ele este acuzată de spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

Romgaz a anunţat miercuri că renunţă la prelungirea contractului care viza construirea centralei termoelectrice, pe gaze, de la Iernut, contract în valoare de 300 de milioane de euro, încheiat în 2016.

„Referitor la Contractul de achiziţie publică nr.13384/2016, având ca obiect executarea proiectului la

cheie ˮDezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu

ciclu combinat cu turbine cu gazeˮ, Societatea Naţională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. informează

acţionarii şi investitorii asupra următoarelor:

Întrucât termenul de finalizare a lucrărilor care fac obiectul contractului menţionat mai sus nu a fost

respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020, ROMGAZ a decis să nu dea curs cererii

înaintate de către Asocierea formată din DURO FELGUERA S.A. şi S.C. ROMELECTRO S.A. prin care se

solicita prelungirea acestui termen.

S.N.G.N. Romgaz S.A. va găsi soluţiile necesare finalizării şi punerii în funcţiune a Centralei Termice

Iernut şi va informa în continuare piaţa cu privire la această investiţie”, se arată în informarea trimisă investitorilor de la Bursa de Valori Bucureşti.

Acest contract, semnat în 2016, a fost controversat încă de la început, în condiţiile în care firmele implicate nu prezentau încredere. Contractul de 300 de milioane de euro pentru realizarea centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînţelegeri cu constructorii, care voiau mai mulţi bani, pe motiv că ar fi crescut costurile, completează Hotnews.

De altfel, compania spaniolă Duro Felguera a început să aibă şi probleme financiare mari. Constructorii nu au mai lucrat şi astfel s-a ajuns la întârzieri, fiind prelungit termenul de finalizare de la trimestru la trimestru. Construcţia centralei trebuia finalizată în termen de trei luni, conform contractului.

Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, a declarat în luna iunie, într-un interviu pentru HotNews.ro că Duro Felguera are probleme financiare, iar contractul a fost de la început prost făcut. "Iernutul se mişcă foarte greu, pentru că cei care au făcut contractul l-au făcut cu preţ fix, cu o companie care acum are dificultăţi financiare. Cum au ales acea companie?", a spus ministrului. Acesta a mai afirmat atunci că în februarie a mai existat o tentativă de renunţare la aceşti constructori.

HotNews.ro a arătat încă de acum patru ani că este un contract controversat. Încă din momentul semnării contractului, 31 octombrie 2016, au apărut unele semne de întrebare. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupţie, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăţi energetice de stat.

Comisia de evaluare a Romgaz a transmis către HotNews.ro, în 2016 după semnarea contractului, că nu a avut cunoştinţă despre faptul că Duro Felguera este investigată în Spania pentru spalare de bani şi dare de mită.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant