România va achiziționa 16 locomotive electrice noi: vor circula cu până la 200 km/h

0
Publicat:

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat, luni, că asocierea Alstom Transport România - Alstom Transportation Germany a fost singura care a depus ofertă în cadrul licitaţiei pentru achiziţia a 16 locomotive electrice noi.

ARF a primit o singură ofertă la licitaţia privind locomotivele electrice, Foto: Facebook ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 03 aprilie 2023, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitației privind achiziția a 16 locomotive electrice noi pe patru osii cu sisteme ERTMS, în vederea deschiderii ofertelor depuse. Astfel, societatea care a depus documentația este Asocierea S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A. România (Ofertant lider) - ALSTOM TRANSPORTATION GERMANY (Ofertant).”, au transmis reprezentanții ARF.

Potrivit acestora, procedura de atribuire în vederea achiziţiei unui număr de 16 locomotive electrice noi pe patru osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, a fost lansată în data de 10 octombrie 2022, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 4. Transport sustenabil, și avea ca efect atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socio-economice ale țării, cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ teritoriale importante ale țării.

ARF mai precizează că perioada de mentenanță și reparații este de 20 ani, în cadrul căreia sunt incluse serviciile necesare funcționării respectivelor locomotive electrice, și anume: instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea acestora și a aplicațiilor software, transportul, asigurarea, punerea în funcțiune, asistența tehnică în perioada de garanție, conform Caietului de Sarcini.

Astfel, contractul de achiziţii are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Obiectivul Componentei 4 - Transport sustenabil, prevăzută în PNRR, este de a spori sustenabilitatea sectorului transporturilor din România, prin sprijinirea tranziției verzi și digitale a sectorului, respectiv de a dezvolta o infrastructură de transport durabilă și ecologică, cu standarde de siguranță adecvate, care să contribuie la finalizarea rețelelor transeuropene de transport(TEN-T) și la descongestionarea nodurilor urbane.”, anunță ARF.

Autorimatea mai arată că locomotivele achiziționate vor fi utilizate pe rutele aflate sub contractele de servicii publice (CSP), atribuite în mod competitiv operatorilor de transport feroviar de călători, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007 și potrivit legislației din România.

Valoarea estimată este cuprinsă între 702.453.762,18 lei, fără TVA, si 1.036.568.887,80 lei, fără TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 - Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Durata contractului aferent lotului atribuit va fi de 275 luni.

Ulterior deschiderii ofertei, comisia va începe evaluarea acesteia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cerințele Caietului de Sarcini.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată