Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere de 16% a profitului net în primul trimestru, la 178 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subsidiara din România a băncii austriece Raiffeisen Bank a anunţat, miercuri, că a înregistrat o scădere de 16% a profitului net în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 178 milioane lei (37,4 milioane euro), în pofida creşterii veniturilor operaţionale.

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru al anului venituri operaţionale de 615 milioane de lei, cu 11% mai mari decât în T1 2018.

”Profitul net a scăzut cu 16%, până la 178 milioane de lei, în trimestrul întâi al acestui an, faţă de perioada similară din 2018. Activele totale au crescut în T1 2019 până la 40,62 miliarde de lei (creştere de 9%, an la an)”, se arată în comunicat.

Portofoliul de credite al băncii a ajuns la 26,50 miliarde de lei, o creştere de 14%, an la an.

“Am continuat să creştem echilibrat, dacă ne gândim la finanţările pe care le-am acordat companiilor sau populaţiei şi la rezultatele obţinute din activitatea de tranzacţionare. Avem satisfacţia că suntem unul dintre finanţatorii şi susţinătorii importanţi ai economiei româneşti. Pe de alta parte însă, raportăm un profit în scădere la 31 martie 2019, din cauza unor cheltuieli mai mari pentru salarii, taxe, contribuţii la fondul de garantare a depozitelor, costuri cu reglementări cum sunt MIFID II, PSD2, dar şi a efortului mare al băncii pentru transformarea digitală”, a spus Steven van Groningen, preşedinte & CEO Raiffeisen Bank.

Totodată, împrumuturile nete acordate clientilor au crescut cu 15% in T1 2019, creştere susţinută mai ales de finanţările pentru companii mari şi medii, dar şi de creditele de consum pentru populaţie.

”Creditele acordate companiilor mari si medii din Romania au crescut cu 20% la 31 martie 2019, an la an, iar creditele de consum pentru populaţie au avansat în ultimul an cu 11%. Rata creditelor neperformante a scăzut la 4,2% la finalul T1 2019”, se arată în comunicat.

Depozitele atrase de Raiffeisen Bank de la clienţi au avansat cu 9% (an la an), ajungând la 33,11 miliarde de lei la 31 martie 2019.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online