Producţia din cele 3-4 rafinării pe care le are România va scădea în următorii ani

0
Publicat:

Cele 3-4 rafinării din România vor avea o producție mai mică în următorii ani, pentru că și consumul de combustibili fosili va scădea, a declarat joi fostul ministru al Economiei Florin Spătaru.

Producţia din cele 3-4 rafinării pe care le are România va scădea în următorii ani

Cele 3-4 rafinării pe care le avem vor avea o producție, un output din ce în ce mai mic. Ce va trebui să facem? Va trebui să utilizăm aceste materii prime din rafinării din procesarea petrolului în petrochimie, în procesare. De ce? La nivel materie primă de bază avem un impoart de 3,5 miliarde dolari produse pe care am putea să le realizăm din această procesare din petrochimie”, a spus Spătaru la o conferință organizată de News.ro.

El a spus că Guvernul a observat scăderea producției industriale cu 7,1% în 2023.

Nu o vedem doar în România, ci mai peste tot în Europa. Europa nu a fost în stare în ultimii ani să vină cu măsuri comerciale care să oprească influxul din alte țări, în alte zone”, a adăugat consilierul de stat în Cancelaria primului ministru.

Potrivit acestuia, Europa trebuie să se concentreze pe 2025-2029 pe păstrarea producției industriale.

Am început să ne concentrăm pe producția industrială. Începem să investim în industria prelucrătoare. Stiți care este costul unor obligații pe care ni le-am asumat prin decarbonizare? 300 miliarde dolari. Ăsta e costul pe care România trebuie să-l plătească. La nivel public ar trebui să alocăm 100 miliarde dolari până în 2050”, a precizat reprezentantul Cancelariei premierului.

Spătaru a adăugat că fondurile europene sau naționale trebuie direcționate către tranziția industrială: digitalizare și tranziție verde.

Vom face Green Deal Industrial Plan. Dacă ne uitam la deficitul balanței comerciale o să vedem că în primele locuri avem industria chimică. În ultimii 30 de ani am încercat să terminăm industria chimică. Importam inflație din produsele industriale pe care le aducem în România”, a mai arătat el.

Florin Spătaru a mai spus că România va avea „costuri” de 300 de miliarde de dolari, ca urmare a unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050. Conform fostului ministru aceasta este „realitatea” de care România va trebui să ţină cont atunci când va proiecta bugetele. Acesta subliniază şi importanţa unor decizii luate la nivel european care să ducă spre stoparea fluxului de produse importate din afara Uniunii Europene.

„Haideţi să vedem lucrurile realist! Ştiţi care este costul unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050? Spune Banca Mondială: 300 de miliarde de dolari. Ăsta este preţul pe care România trebuie să-l plătească să devină net zero, să îşi atingă ţinta de decarbonizare comparativ cu 1990. Asta înseamnă că, la nivel public, ar trebui să alocăm pe toate cele şase paliere – energie, industrie, agricultură, zona rezidenţială, transporturi, dar şi deforestare – 100 de miliarde de dolari până în 2050 iar 200 de miliarde de dolari trebuie să-i atragem din fonduri private. Este o realitate cu care trebuie să ne confruntăm şi de care trebuie să ţinem cont în viitor, când vom proiecta bugetele pe care vrem să le alocăm”, a spus el.

Acesta a precizat că fondurile europene sau naţionale trebuie direcţionate către tranziţia industrială, care are două componente: digitalizare şi tranziţie verde.

Potrivit fostului ministru, scăderea producţiei industriale nu se constată doar în România, ci în general, la nivel european „pentru că Europa nu a fost în stare, cel puţin în ultimii ani, să vină cu măsuri industriale care să oprească influxul de produse din alte zone”.

Florin Spătaru a mai afirmat că, în opinia sa, perioada următoare va fi una a industrializării Europei şi, în context, şi a României.

Este prima oară când înţelegem că externalizarea know how-ului către Asia nu face altceva decât să genereze o dependenţă şi mai mare”, adaugă fostul ministru al Economiei.