Poliţia autostopului, la Senat: şoferii care iau călători la „ia-mă nene“, pasibili de amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul a mai încercat adoptarea acestui proiect în ultimul an, dar l-a restras din dezbaterile publice FOTO Adevărul

Persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără autorizaţie vor fi sancţionate cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de către Camera Deputaţilor şi promulgat de preşedintele României. Acesta completează Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi stabileşte amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru taximetria neautorizată.

Legea 38/2003 prevede că „transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se pot executa numai de transportatori autorizaţi“, însă nu conţine sancţiuni concrete pentru încălcarea acestei prevederi.

Guvernul vrea să elimine „rechinii“

Guvernul arată, în expunerea de motive a proiectului adoptat miercuri de Senat, că în ultima perioadă se constată existenţa unor practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât şi transportul judeţean de persoane, aceste practici ilicite determinând efecte negative asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât şi aupra siguranţei circulaţiei.

„De asemenea, aceste practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor pune în dificultate asigurarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane“, mai arată Executivul.

Fantezii legislative

Guvernul a mai încercat şi anul trecut impunerea acestui proiect, dar l-a retras din dezbatere publică după ce Poliţia a transmis că este aproape imposibil de a fi pus în practică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele