Ministrul Finanțelor, despre taxa auto: Trebuie ținut cont și de gradul de suportabilitate pentru cetățeni

0
Publicat:

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a vorbit joi despre taxa auto, precizând că la stabilirea acesteia trebuie ținut cont și de gradul de suportabilitate pentru cetățeni.

Mașinile vor fi impozitate în funcție de norma de poluare

România a promis în 2021, prin PNRR, că va face o reformă şi în ceea ce priveşte taxarea mobilităţii sau taxarea acelor mijloace de transport care sunt poluante, care emit dioxid de carbon şi gaze cu efect de seră şi, proporţional, cele care emit mai puţin vor fi impozitate cu impozit mai mic, mai redus. Aici sarcina este la Ministerul Transporturilor pe tot ce înseamnă mobilitate verde, tot ce înseamnă reducerea emisiilor de carbon pe partea de mobilitate. Acolo sunt deja câteva propuneri făcute, câteva proiecte elaborate de minister pe impozitarea transportului de marfă, de exemplu, în funcţie de distanţă, în funcţie de tonaj, sunt mai multe variante. De asemenea, au început discuţiile şi în spaţiul public cu privire la impozitarea mijloacelor de transport personale ale cetăţenilor în funcţie de norma de poluare, în funcţie de data la care au fost înmatriculate.(...) Acolo lucrurile trebuie discutate iarăşi pentru următorii şapte-zece ani. Discuţiile trebuie purtate şi cu autorităţile locale, pentru că autorităţile locale sunt cele care aplică taxele acestea locale -impozitul pe mijloacele de transport, de exemplu, este un venit al autorităţilor locale - şi gândite lucrurile astfel încât cei care poluează mai mult să plătească mai mult, cei care folosesc maşini nepoluante, noi, să nu fie trataţi la fel ca un cetăţean care aduce o maşină de şapte-opt ani din străinătate. Desigur, trebuie avut în vedere şi gradul de suportabilitate şi puterea de cumpărare a cetăţenilor, pentru că nu putem să privăm cetăţenii cu venituri mici de dreptul de a cumpăra o maşină, chiar dacă este una mai veche şi este una mai ieftină şi mai poluantă", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.

Acesta a adăugat că lucrurile trebuie aduse într-un echilibru, astfel încât nici cei vulnerabili să nu ajungă să nu-şi mai permită o maşină şi, în acelaşi timp, "să nu avem bolizi cu mii de centimetri cubi capacitate cilindrică" şi cu un impozit foarte mic, aproape simbolic, în comparaţie cu ţările vest-europene.

Pentru că de acolo exact acele maşini sunt vândute la preţuri mici, care costă foarte mult la capitolul impozit local din cauza poluării, şi de aceea devenim noi o ţară de destinaţie pentru maşinile second-hand", a punctat ministrul.

El a subliniat că în privinţa acestei taxe sunt mai multe variante de lucru, pe transportul de marfă urmând probabil să fie o combinaţie de rovinietă sau taxă, în funcţie de distanţă, cantitate etc.

La persoanele fizice nu poţi tot timpul să taxezi în funcţie de kilometrii parcurşi, pentru că este foarte complicat. Acolo mai mult ca sigur trebuie să mergem pe norma de poluare, pe vechimea maşinii şi pe o filosofie gândită împreună cu autorităţile locale", a spus Tanczos Barna.

În ceea ce priveşte valoarea acestei taxe, acesta a precizat că nu vrea să discute despre cifre deoarece, nefiind calculele aşezate şi variantele conturate, este prematur.

„Dar da, în cadrul unei reforme fiscale, trebuie inclus şi acest element, elementul de impozite şi taxe locale pentru mijloacele de transport", a punctat şeful de la Finanţe.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, la finele lunii ianuarie, într-un interviu acordat Agerpres, că în lunile iunie-iulie trebuie depusă cererea de plată 4 din PNRR, care are o serie de puncte sensibile, printre care şi taxarea mijloacelor de transport poluante.

Avem Legea taxării mijloacelor de transport poluante. Să nu uităm că este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene, a certificatelor ITS. Toate statele membre au obligaţia transpunerii directivei şi, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS şi emisiile proporţional cu nivelul de poluare", spunea Boloş.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani