Ministerul Economiei schimbă legea garanţiilor. Spătaru: Era nevoie de noi măsuri de protecţie pentru consumatorii care achiziţionează gadgeturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Florin Spătaru

Ministerul Economiei a anunţat, marţi, că schimbă legea garanţiilor, în caz contrar România riscă amenzi foarte mari de la Uniunea Europeană.

„Dacă nu schimbăm legea, România riscă amenzi foarte mari de la UE. Transpunerea directivei trebuia să fie făcută de acum 5 luni. În plus, era urgent nevoie de noi măsuri de protecţie pentru consumatorii care achiziţionează gadgeturi cu diferite componente software şi hardware”, a afirmat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de urgenţă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri care transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei (UE) 2019/771, a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2019.

Conform datelor transmise de ME, actul normativ stabileşte cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator, asigurând un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi buna funcţionare a pieţei interne, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsuri corective în caz de neconformitate, modalităţi de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum şi  garanţiile comerciale.

Odată cu aprobarea ordonanţei, vânzătorul răspunde faţă de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor, care se constatată în termen de doi ani de la data respectivă. 

În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a conţinutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată în termen de doi ani de la momentul livrării pentru produse cu durată medie de utilizare de până la cinci ani, respectiv în termen de cinci ani de la data respectivă pentru produse cu durată medie de utilizare de peste cinci ani.

„Noutatea importantă regăsită în ordonanţa prin care transpunem directiva UE constă în introducerea conceptului de bunuri cu elemente digitale compatibile sau interoperabile cu diverse componente hardware şi software.

Conformitatea bunurilor cu conţinut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie să fie evaluate, pentru a se stabili dacă elementul de conţinut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Potrivit sursei citate, vânzătorul poate să refuze aducerea la conformitate a bunurilor dacă atât reparaţia, cât şi înlocuirea sunt imposibile sau ar crea costuri disproporţionate. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul în care reparaţia sau înlocuirea este imposibilă, iar oricare altă măsură corectivă ar crea vânzătorului costuri disproporţionate.

Pentru a îmbunătăţi securitatea juridică şi a evita inducerea în eroare a consumatorilor, actul normativ prevede că, în cazul în care condiţiile cuprinse în anunţurile publicitare asociate privind garanţia comercială sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanţie, prevalează condiţiile mai avantajoase.

„Prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri se evită posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, pentru neimplementarea în dreptul intern a prevederilor directivei, având în vedere că termenul pentru transpunerea acestei directive a fost 1 iulie 2021.”, precizează reprezentanţii Ministerului Economiei.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul