Video Imagini spectaculoase de pe cel mai dificil segment de autostradă din România, pe Valea Oltului VIDEO

0
Publicat:

Noi imagini surprinse pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești, lotul montan Boița-Cornetu, arată că deja s-au început lucrările pentru drumurile tehnologice.

Filmarea cu drona (VEZI VIDEO), realizată la finele lunii aprilie, de către un fotograf profesionist, Ioan Adrian Gica, care a monitorizat permanent și lotul 1 al Autostrăzii Sibiu - Pitești și a postat rezultatele pe contul de YouTube special creat, arată și de această dată imagini senzaționale surprinse pe cel de-al doilea tronson al TransCarpați. Este vorba despre lotul montan de pe Valea Oltului, cuprins între Boița Sibiu și Cornetu (Racovița) Vâlcea, cel mai dificil segment de autostradă din România. 

Imagini Lotul 2 Boița Cornetu al Autostrăzii Sibiu Pitești la finele lui aprilie 2024 Adrian Ghica

Cele mai complexe lucrări din cel mai important proiect de infrastructură rutieră

Autostrada Sibiu Pitești reprezintă cel mai important proiect de infrastructură rutieră prevăzut în Programul Investițional 2021 - 2030, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România, potrivit oficialilor. Acesta prevede cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați, prin loturile 2 și 3, respectiv: Lotul Boița-Cornetu de pe Valea Oltului, între Sibiu și Vâlcea și Lotul Cornetu-Tigveni, între Vâlcea și Argeș. Pe lângă faptul că sunt cele mai complexe secțiuni de autostradă, sunt totodată și cele mai scumpe tronsoane. 

Imagini Lotul 2 Boița Cornetu al Autostrăzii Sibiu Pitești la finele lui aprilie 2024 Adrian Ghica

Tronsonul cu cinci kilometri de tuneluri

Lotul 2 Boița Cornetu, în lungime de 31,33 kilometri, este realizat de asocierea turcă Mapa Insaat Ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS, pentru 4,25 miliarde lei (fără TVA).  Considerat cel mai dificil tronson de autostradă din România, presupune construirea a șapte tuneluri - în lungime totală de aproximativ cinci kilometri (cel mai lung, cel de la Câineni - Vâlcea, va avea 1,59 km) - 27 de viaducte, 22 de poduri și pasaje, precum și a unui ecoduct pentru animale la Lazaret - Sibiu, care vor supratraversa parțial DN7 / E81, calea ferată de pe Valea Oltului și râul Olt. Execuția întregului lot ar trebui să se finalizeze până în 2028.

Imagini Lotul 2 Boița Cornetu al Autostrăzii Sibiu Pitești la finele lui aprilie 2024 Adrian Ghica

Autorizație de construcție pentru un viaduct și conexiunea cu o altă autostradă 

La jumătatea lunii aprilie 2024, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, anunța că în urma emiterii primei autorizații de construire (AC) pe acest lot, urmau să demareze lucrările pe teritoriile localităților Tălmaciu și Boița din Sibiu, unde pe lângă drumuri, scurgerea apelor, consolidări, relocarea rețelelor de utilități publice, de iluminat public și ITS, va începe și execuția la Viaductul de la Boița în lungime de aproximativ 700 metri.

Secțiunea 2 a Autostrăzii Sibiu - Pitești se va conecta și cu primul lot din Autostrada Sibiu - Făgăraș, printr-o suprapunere pe trei nivele, în zona Boița.

Imagini Lotul 2 Boița Cornetu al Autostrăzii Sibiu Pitești la finele lui aprilie 2024 Adrian Ghica

„Pare că încet-încet acest antreprenor începe să-și intre în mână”

Legat de cele recentele imagini spectaculoase surprinse cu drona pe tronsonul Lotului 2, autorul filmării a precizat: „Antreprenorul turc de pe Lotul 2 a început să-și facă drumurile tehnologice necesare demarării lucrărilor la mult așteptatul lot. Mi-am desprăfuit puțin bondarul, acolo unde două excavatoare își croiesc nestingherite drum prin inima pădurii. Se lucrează atât la km 18+100 m, dinspre Vâlcea spre (Sibiu) Boița, cât și la km 15+700 m dinspre Boița spre (Cornetu - Racovița) Vâlcea. Aceste drumuri se vor întâlni și vor crea un culoar de la Boița până la km 18+100 m. Pare că încet-încet acest antreprenor începe să-și intre în mână. Eu sunt cu ochii pe el și o să vă țin la curent cu evoluția acestui șantier!”.

Imagini Lotul 2 Boița Cornetu al Autostrăzii Sibiu Pitești la finele lui aprilie 2024 Adrian Ghica

Autostrada Sibiu - Pitești va avea la final o lungime de 122 de km, din care până acum n-au fost realizat decât 13 km, ce reprezintă lungimea primei din cele cinci secțiuni în care este împărțit acest proiect de infrastructură rutieră, la care se adaugă și drumul de legătură între autostradă și municipiul Râmnicu Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța