Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Nu mi se pare normal ca posesorii de maşini Volkswagen să plătească retroactiv o sumă de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, consideră drept „anormal“ ca un cetăţean posesor de autovehicule Volkswagen să plătească retroactiv vreo sumă de bani dacă se dovedeşte faptul că maşina pe care o a cumpărat-o era echipată cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene (UE).

„Mi se pare anormal ca un cetăţean de bună credinţă, care a dat foarte mulţi bani pentru marca respectivă şi a achiziţionat un astfel de autovehicul, să fie pasibil într-o perioadă următoare să plătească (timbru de mediu n.r.) pentru un Euro 6, care se poate dovedi că era de fapt un Euro 4 sau Euro 5. Măsurile vor fi luate după ce va fi făcută analiza în baza procedurii pe care o să ne-o prezinte specialiştii din grupurile reunite din cele două ministere (Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor  - n.r.). Repet, nu mi se pare normal ca un cetăţean, indiferent de unde este el, dar noi vorbim acum de cetăţenii români, care a scos din buzunar bani mulţi, mai ales dacă vorbim despre un autovehicul nou, să fie pus să plătească retroactiv pentru ceva la care nici nu s-ar fi gândit“, a spus, luni, Gavrilescu, la finalul şedinţei din Plenul Parlamentului, cu ocazia evenimentului „Ora Guvernului“, potrivit Agerpres.ro.

Ziarul „Adevărul“ a avertizat săptămâna trecută că posesorii de maşini Volkswagen ar putea plăti retroactiv un timbru de mediu mai mare dacă se va dovedi că maşinilor lor nu respectă normele Euro 4 sau Euro 5. Consultanţii fiscali contactaţi de „Adevărul“ au arătat că timbrul de mediu se calculează în funcţie de emisiile autovehiculelor, ceea ce înseamnă că taxa ar fi trebuit să fie mai mare din moment ce maşinile respective nu respectă standardele înscrise în acte.

Referitor la înfiinţarea Grupului mixt de lucru care va analiza situaţia Volkswagen pe plan local, ministrul Mediului a precizat că, în cursul zilei de luni, a fost stabilită componenţa acestuia.

„Am desemnat, la nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, membri care vor face parte din Grupul mixt de lucru privind problema Volkswagen. Sunt reprezentanţi de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, de la Garda Naţională de Mediu şi, dacă o fie nevoie, o să intre şi un reprezentant de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Rămâne să se stabilească şi reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR). În perioada următoare, în urma discuţiilor avute deja preliminar chiar la instituţia noastră de către reprezentanţii RAR şi cei Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi în urma tuturor documentelor pe care Grupul mixt de lucru le va solicita, vom elabora o procedură de lucru, astfel încât specialiştii să ne propună modul în care să trebuiască şi noi, ca stat membru al Uniunii Europene, să vedem exact câte maşini Volkswagen au intrat în ţară şi să vedem dacă motoarele acestor maşini sunt conforme sau nu“, a subliniat Graţiela Gavrilescu.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie