Finalizarea Centurii București Sud, ce va lega autostrăzile Pitești-București și București-Constanța, un vis amânat. „Zero șanse”

0
Publicat:

Proiect esențial pentru infrastructura rutieră din România, sectorul sudic al Autostrăzii de Centură București, ce va lega autostrăzile A1 și A2, merge cu întârziere pe lotul 3, ultimul ce trebuie finalizat. Asta deși autoritățile anunțau anul trecut că sectorul sudic va fi gata în 2024.

Lucrările vor fi finalizate în primăvara lui 2024 FOTO CNAIR

Sectorul sudic al Autostrăzii de Centură a Bucureștiului, împărțit în trei loturi, are în total 51,19 kilometri și doar pe 33,23 kilometri se circulă în regim de autostradă. Lotul 3 Bragadiru-Joița este singurul încă nefinalizat, stadiul lucrărilor fiind la ora actuală de doar 75%. Asta deși prevederilor contractuale, lotul 3 trebuia terminat în noiembrie 2024. Conform CNAIR, printre motivele nefinalizării lotul 3 se numără nerespectarea de către antreprenor a programului de execuție, slaba mobilizare de utilaje și personal, ca și întârzieri în execuția lucrărilor de relocare/protejare a lucrărilor de utilități.

”Adevărul” a obținut de la CNAIR datele privind numărul de kilometri ce mai trebuie finalizați, ca și termenul preconizat de finalizare.

Centura București Sud este împărțită în trei loturi. După cum au precizat reprezentanții CNAIR pentru ”Adevărul”, Lotul 1 - Glina - Vidra (16,93 kilometri) a fost deschis în întregime circulației pe 31 iulie 2024. Valoarea contractului este de 830,68 milioane lei, fără TVA, antreprenor fiind Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret AS.

Lotul 2 Vidra - Bragadiru (16,30 kilometri) este primul pe care s-a deschis în întregime circulația rutieră în regim de autostradă, începând cu luna aprilie 2024, la peste trei ani și jumătate de la începerea lucrărilor.

Centura de sud a Capitalei va avea 51,19 kilometri FOTO CNAIR

În fine, Lotul 3 Bragadiru – Joița (17,965 kilometri) este singurul încă nedeschis, cu aproape un sfert dintre lucrări nefinalizate nici până acum. Asta deși autoritățile au anunțat în repetate rânduri că termenul de deschidere a circulației este până la finalul acestui an. În această săptămână, pe șantierul lotului 3 erau peste 400 de oameni și aproape 150 de utilaje.

Grație sectorului sudic al Autostrăzii de Centură a Bucureștiului, șoferii din Argeș, ca și cei din Vâlcea, Dâmbovița și Giurgiu, vor putea evita traficul aglomerat din Capitală și să ajungă pe litoral doar circulând pe autostradă.

„Cel mai mare eșec în infrastructura de transport rutier din 2024”

”Adevărul” a stat de vorbă cu Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, legat de motivele întârzierii finalizării centurii sudice a Capitalei, una extrem de importantă pentru descongestionarea traficului din București.

”Ministrul Sorin Grindeanu a promis că lotul 3 va fi gata încă de anul trecut și că la finalul lui 2023 se va circula pe tot semi-inelul de sud al Centurii Capitalei. Din punctul nostru de vedere, nedeschiderea semi-inelului de sud este cel mai mare eșec în infrastructura de transport rutier din 2024, dacă ne uităm ce promisiuni au fost. Dacă ar fi fost deschis, ar fi eliberat mult traficul din București, ar fi ajutat tranzitul. Șansele ca lotul 3 să fie deschis până la finalul anului sunt zero. Sute de mii de oameni sunt afectați de nefinalizarea lotului 3. Sperăm ca tot lotul să fie gata cel târziu în iunie 2024. Ar putea să fie deschis și mult mai devreme, chiar în aprilie 2024, mai ales că iernile au devenit foarte blânde la noi. Doar chef să aibă constructorul. Întrebarea-cheie este cât de mari vor fi întârzierile”, a declarat Ionuț Ciurea pentru ”Adevărul”.

Mai multe pentru tine:
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete