Fără popriri până la 1 septembrie. Măsura mai are nevoie doar de promulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul a extins termenul până la care nu se pot pune popriri

Camera Deputaţilor a decis miercuri să prelungească până la 1 septembrie 2020 perioada de suspendare a popririlor realizate de ANAF.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional propunerea PSD privind suspendarea până la 1 septembrie a măsurilor de executare silită în materie civilă prin proprire pentru creanţele civile şi comerciale.

Măsura a trecut cu 300 de voturi pentru şi doar o abţinere. PNL şi USR nu a susţinut acest act normativ.

Proiectul va fi trimis acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, ultimul pas necesar pentru a intra în vigoare.

Săptămâna trecută, Guvernul a extins până la 25 iunie 2020 termenul anterior de 15 iunie 2020 până la care ANAF nu demarează procedurile de executare silită.

Acum, Parlamentul a extins din nou acest termen, până la 1 septembrie 2020. „Se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale declanșate după instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Nu se declanșează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele comerciale și civile pe toată perioada stării de urgență, a stării de alertă, până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanțele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală pentru soluționarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităților bănești se aplică de drept de către organele de executare și instituțiile bancare sau terți popriți, fără nicio altă formalitate”, este amendamentul formulat de PSD la OUG nr. 48/2020.

Aleşii arată că suspendarea executărilor silite prin poprire în forma actuală nu conduce decât la falimentul comercianților, eliminând orice şansă creditorului bugetar de a mai încasa în viitor vreo sumă din crenţele bugetare deţinute.

„În acest context, pentru un ajutor real şi care să fie de natură a nu prejudicia bugetul de stat, a crea un echilibru procesual și echitate, decizia firească şi corectă ar fi ca pe perioada starii de urgenţă şi o perioadă rezonabilă ulterioară să fie suspendată şi ridicată orice şi toate măsurile de executare silită individuală, atât civilă, cât şi bugetară, pentru cele civile suspendarea sau nedeclanșarea să privească măsurile de executare silită ce pot fi instituite după declanșarea stării de urgență”, susţin autorii amendamentului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online