Engie România: 800.000 de clienţi nu îndeplinesc condiţiile pentru plafonare şi compensare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de 45% dintre clienţii Engie România nu au întrunit condiţiile de eligibilitate stabilite prin lege pentru a beneficia de măsurile de plafonare sau compensare, se arată într-un comunicat al companiei.

„Majorarea preţurilor de vânzare a gazelor naturale este cauzată de creşterea fără precedent a preţurilor de achiziţie ca urmare a dezechilibrului între cerere şi ofertă, creşteri de preţ care nu sunt sub controlul Engie Romania, fiind determinate de mecanisme de piaţă. Aceste majorări au afectat, mai ales, clienţii care au reînnoit sau au încheiat un contract nou de gaze naturale, în a doua parte a anului 2021, când preţurile de achiziţie au cunoscut maxime istorice", spun reprezentanţii companiei.

Aceştia susţin că Engie Romania a aplicat, conform legii, măsurile de plafonare şi compensare, însă nu toţi clienţii întrunesc criteriile de eligibilitate.

"Astfel, dintr-un total de 1.742.544 de facturi emise clienţilor casnici pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie: pentru 946.772 de facturi au fost aplicate măsurile de plafonare şi compensare, în baza criteriilor stabilite de lege; pentru 795.772 de facturi nu au fost întrunite condiţiile de eligibilitate stipulate de lege (fie din punct de vedere al preţului, fie al intervalelor de consum prevăzute). Prin urmare, pentru acestea, nu au putut fi aplicate măsurile de plafonare sau compensare", au subliniat responsabilii companiei.

În cazul a 460.907 de facturi, preţul contractual s-a situat sub preţul minim de referinţă prevăzut de lege (de 0,125 lei/kWh), iar pentru restul de 334.865 de facturi nu au fost aplicate măsurile de sprijin întrucât nu s-au încadrat în categoriile de consum eligibile pentru aplicare.

În plus, aproximativ 30.000 de clienţi au beneficiat de ajutoarele pentru categoriile vulnerabile, iar jumătate dintre aceştia s-au încadrat şi la măsurile de plafonare şi compensare.

"Măsurile de sprijin au fost comunicate tuturor clienţilor noştri şi vom continua demersurile de informare despre criteriile de eligibilitate pentru aplicarea acestora. Dacă, în cazuri excepţionale, sunt identificate inadvertenţe în procesarea facturilor, ENGIE Romania tratează fiecare caz în parte şi, dacă se impune, realizează rectificările necesare, potrivit legii", mai spune sursa citată.

Engie România precizează că, pentru a beneficia de schema de suport pentru consumatorii casnici, conform legii, titularul de contract trebuie să fie o persoană fizică; clienţii non-casnici, printre care IMM-urile şi microîntreprinderile, trebuie să transmită, conform legii, o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere că aparţin acestei categorii pentru a beneficia de schema de sprijin; facturile sunt emise zilnic, în funcţie de intervalul de citire, şi reprezintă contravaloarea consumului din ultimele 30 de zile de la data citirii sau autocitirii contorului de client.

De asemenea, o dată la trei luni, operatorul de distribuţie realizează o regularizare a consumului, cu condiţia ca acestuia să i se permită accesul la contor, în caz contrar furnizorul facturează convenţia de consum agreată cu clientul în momentul semnării contractului.

"Reiterăm faptul că ENGIE Romania respectă legislaţia în vigoare şi a făcut toate demersurile necesare pentru aplicarea ei", se mai arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete