Cum să-ţi reduci rata la credit cu 10%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dobânda medie a creditelor în lei aflate în stoc este de 13,68%, pe când la cele în lei este de 11,36%. Peste 60% din noile credite de consum acordate acum sunt refinanţări

Un client care îşi refinanţează în acest moment un credit de consum în lei poate să-şi reducă nivelul ratei lunare cu 10%, a declarat vineri Marius Istrati, şef Departament Dezvoltare Produse Persoane Fizice în cadrul Volksbank România, citat de Agerpres.ro.

„Noi credem că refinanţările pentru creditele de consum în lei vor avea o pondere foarte mare pentru tot ce înseamnă creditare a populaţiei. Pe segmentul împrumuturilor de consum, creditul de refinanţare reprezintă peste 60% din vânzările de noi credite”, a precizat Istrati în cadrul unui colocviu organizat la Sinaia.

Potrivit reprezentantului Volksbank, dobânda medie în lei la credite de consum în stoc este, conform datelor BNR, de 13,68%, iar dobânda medie în lei la credite noi de consum acordate de bănci este 11,36%.

Istrati a mai arătat că soldul creditului de consum a scăzut cu 25% pe fondul scăderii apetitului populaţiei şi al înăspririi condiţiilor de creditare. Însă soldul creditului pentru locuinţe a crescut cu 86%, fiind impulsionat de programul Prima Casă. Ponderea creditului imobiliar se apropie de 40%, faţă de 20% în 2008.

Peste 60% sunt refinanţări

La nivelul pieţei, peste 60% din creditele noi de consum sunt destinate refinanţărilor, iar la creditele pentru locuinţe, peste 90% din noile cereri de credite acordate sunt finanţări noi.

De asemenea, la nivelul sistemului, pe portofoliul existent valoarea medie a unui credit de consum este de 6000 euro, iar la creditele noi este de 3000 euro. 

Totodată, la nivelul sistemului, pe portofoliul existent, valoarea medie a unui credit pentru locuinţă este de 39.000 euro, iar la credite noi—36.000 euro.

Creditele în euro bat „Prima Casă” în lei

Referitor la programul Prima Casă în lei, Istrati a menţionat că o familie cu venituri medii poate lua un credit cu 25% mai mic decât varianta anterioară a programului în euro. Acesta a explicat că pe piaţă există oferte standard în euro care permit accesarea unor sume mai mari cu 10%-15% faţă de programul Prima Casă în lei. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani