Bulgaria, România și Grecia încep lucrările la proiectele de infrastructură de-a lungul coridorului care va uni Marea Neagră de Marea Egee

0
Publicat:

Vicepremierul bulgar în exerciţiu Grozdan Karadjov, ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor, va găzdui o întâlnire cvadripartită între Bulgaria, Grecia, România şi Comisia Europeană pe tema proiectelor de infrastructură de-a lungul coridorului Marea Neagră -Marea Egee, a anunţat joi, 29 ianuarie, Ministerul Transporturilor din Bulgaria.

România, Grecia și Bulgaria, implicate în proiect. FOTO Google Maps

Forumul marchează începutul lucrărilor practice în cadrul memorandumului de cooperare privind coridorul Marea Neagră-Marea Egee, semnat în decembrie 2025 la Bruxelles, cu sprijinul comisarului european pentru transport durabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, transmite BTA, citată de Agerpres.

Vor fi discutate oportunităţile de finanţare a proiectelor prin fonduri europene sau prin parteneriate public-private, precum şi modul în care cele trei ţări pot solicita în comun sprijin european, dar și parametrii specifici ai proiectelor şi termenele de implementare.

O altă temă este depăşirea obstacolelor administrative şi procedurale care întârzie în mod tradiţional implementarea proiectelor majore de infrastructură.  Va fi analizat stadiul în care au ajuns iniţiativele deja planificate şi vor fi căutate soluţii practice la probleme precum regimurile de autorizare, achiziţiile publice, standardele de construcţie şi interoperabilitatea.

La evenimentul care va avea loc vineri vor participa ministrul adjunct al Transporturilor din Grecia, Konstantinos Kyranakis, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România, Ionuţ-Cristian Săvoiu, coordonatorul coridorului european de transport Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee, Mario Mauro, ministrul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice din Bulgaria, Ivan Ivanov, ministrul Apărării din Bulgaria, Atanas Zapryanov, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare.

Grozdan Karadjov, vicepremierul bulgar în exerciţiu, urmează să susţină o conferinţă de presă înainte de începerea forumului.

România, Grecia și Bulgaria unesc Marea Neagră de Marea Egee printr-un nou coridor european de transport

Amintim că, pe 3 decembrie 2025, la sediul Comisiei Europene, în Bruxelles, a avut loc ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere privind întărirea cooperării transfrontaliere în cadrul Platformei coridorului de transport Marea Neagră-Marea Egee.

Evenimentul a reunit reprezentanți la nivel înalt ai ministerelor de resort ale României, Bulgariei, Greciei, ai Comisiei Europene și ai Băncii Europene de Investiții (BEI).

Inițiativa se înscrie în noul cadru al rețelei transeuropene de transport (TEN-T) și urmărește dezvoltarea unei infrastructuri moderne, durabile și interoperabile, precum și consolidarea rezilienței regionale, necesară pentru a răspunde noilor provocări de securitate și necesităților legate de mobilitatea militară.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online