Video Autostrada Sibiu-Pitești. Stadiul lucrărilor pe Lotul 2 Boița-Cornetu. Ce spun constructorii turci VIDEO

0
Publicat:

Potrivit unei recente întâlniri ce a avut loc la Vâlcea cu turcii de la Mapa-Cengiz, care construiesc Lotul 2 Boița-Cornetu al Autostrăzii Sibiu-Pitești, se fac mobilizări pentru demararea primelor lucrări.

Reprezentanții asocierii Mapa-Cengiz s-au deplasat la Vâlcea pentru a vorbi despre ultimele noutăți în privința Lotului 2 Boița (Sibiu) - Cornetu (Racovița-Vâlcea) al Autostrăzii Sibiu-Pitești.

Potrivit acestora, până la jumătatea lunii mai 2024, s-au primit toate avizele necesare începerii primelor lucrări pe prima porțiune, din Sibiu, în zona Boița, a acestei secțiuni de autostradă.

Pe partea din Vâlcea s-au finalizat defrișările și se fac ultimele studii geotehnice. După realizarea acestora se va trimite și restul documentației necesare pentru predarea Proiectului Tehnic, în vederea obținerii autorizației finale de construire a întregului lot.

Iar din imaginile surprinse de către reprezentanții societății civile care monitorizează atent întregul lot montan de pe Valea Oltului se observă că s-au realizat deja drumurile tehnologice pe secțiunea pe care vor demara primele lucrări în superba zonă de la intrarea nordică în Defileul Oltului. 

Drum tehnologic în nordul Defileului Oltului pentru Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu Pitesti Radu Ignat

„În scurt timp ne vom mobiliza și vom începe lucrările” 

Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, cuprins între județele Sibiu și Vâlcea, a înregistrat deja întârzieri față de ce s-a asumat în 2022, la începerea etapei de proiectare, când se preconiza că în ianuarie - februarie 2024 se va preda Proiectul Tehnic, la care încă se lucrează în mai 2024. 

Până atunci însă, s-a realizat rețeaua de drum tehnologic pentru șantierul primei secțiuni din acest lot. 

Am finalizat elaborarea proiectului tehnic pentru prima parte din acest lot și s-a emis  autorizația de construcție din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, urmând să înceapă execuția lucrărilor”, a menționat managerul de proiect Kutlu Katar.

Coordonatorul de proiect, Alexandru Bogdan, a precizat și el că pentru primul sector s-au obținut toate avizele necesare: „În scurt timp ne vom mobiliza și vom începe lucrările pentru viaductul (Viaductul Boița va avea 653 de metri lungime - n.red.) și porțiunea de autostradă din zonă”.

Defrișări complete și studii geotehnice pe final

Tot la Boița va exista și o conexiune între Autostrada Sibiu - Pitești și Autostrada Sibiu-Făgăraș - parte din A13, a doua autostradă a Moldovei, printr-o suprapunere pe trei nivele, potrivit oficialilor. Aici va fi unul dintre cele două noduri rutiere ale acestei secțiuni. Cel de-al doilea este cel de la Cornetu din comuna Racovița - Vâlcea.

„Strict pe județul Vâlcea, defrișarea pădurilor este completă. Aceasta ne permite accesul în zonele în care până acum nu a fost posibil, pentru studiile geotehnice, care și ele sunt foarte aproape de final și care ulterior vor duce la finalizarea proiectului tehnic și începerea lucrărilor și pe teritoriul județului Vâlcea”, a mai menționat coordonatorul de proiect.

Din imaginile surprinse de către reprezentanți ai societății civile, cu drona ori cu o cameră de bord (VEZI VIDEO), în ultimele două săptămâni, se observă cât de mult s-au schimbat lucrurile în doar câteva zile.

Ultima dintre filmări este realizată străbătând cu mașina de la un capăt la altul drumurile tehnologice ale primului șantier aflat în prelungirea Lotului 1 Sibiu - Boița, al A1 Sibiu-Pitești, între km 13+170 m și 14+150 m.  Imaginile sunt spectaculoase!

Drumuri tehnologice pentru Lotul 2 Boita Cornetu al Autostrăzii Sibiu Pitești Sursă Radu Ignat

Lotul montan de pe Valea Oltului

Lotul 2 Boița - Cornetu reprezintă una dintre cele două secțiuni montane ale primei autostrăzi românești peste Carpați - TransCarpați. Este vorba despre segmentul de pe Valea Oltului, în lungime de 31,3 km, unul dintre cele mai scumpe și mai dificile secțiuni de autostradă din țara noastră. Va fi realizat de asocierea turcă Mapa Insaat Ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS, pentru 4,25 miliarde lei (fără TVA).

Tronsonul prevede construirea a șapte tuneluri - în lungime totală de aproximativ cinci kilometri, dintre care cel mai lung va fi la granița dintre cele două județe, la Câineni - Vâlcea și va avea 1,59 km. Pe lângă acestea se vor construi și 27 de viaducte, 22 de poduri și pasaje, precum și un ecoduct pentru traversarea animalelor sălbatice în zona Lazaret - Sibiu. Toate acestea vor fi paralele sau vor supratraversa în mai multe zone DN7 / E81, calea ferată de pe Valea Oltului și râul Olt. 

Finalizarea întregului Lot 2 Boița - Cornetu, cel mai complex proiect de infrastructură rutieră de până acum, este prevăzută pentru 2028.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”