Drumul Vinului în Toscana României, printre podgoriile Drăgășaniului. „Zona a înflorit, practic!” FOTO VIDEO

0
Publicat:

Un vechi drum agricol printre podgoriile de pe dealurile Drăgășanilor a fost asfaltat pentru prima dată în istorie grație unui proiect cu fonduri europene în valoare de 1 milion de euro. El pornește din Prundeni Vâlcea, de la granița cu Orlești și se termină la granița cu Drăgășani, legându-se de DN64 și centura ocolitoare a „municipiului dintre vii”.

România, țara cu o tradiție milenară în cultura viței de vie, se remarcă prin patrimoniul său viticol de excepție. Podgoria Drăgășani din județul Vâlcea este cea mai veche podgorie a Olteniei și se întinde între Subcarpații Getici la nord și Câmpia Română la sud și sud-est. Se spune că renumele acesteia are rădăcini până la era anterioară cuceririi Daciei de către romani, motiv pentru care pe aceste dealuri se cultivă vița de vie și se face vin de peste 2.000 de ani.

Pe faimosul traseu din „Ținutul Vinului de Drăgășani” (VEZI GALERIA FOTO și VIDEO) lucrurile au început să se miște în ultimii ani în ceea ce înseamnă turismul viticol. Pe lângă domenii și crame celebre, s-au dezvoltat și alte investiții publice și private.

Spre exemplu, anul acesta, Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Ținutul Vinului” a accesat un proiect de 165.000 de euro prin care șase localități au achiziționat 60 de biciclete electrice off-road, menite să fie închiriate atât de către localnici cât și de către turiști.

Iar acum, prin asfaltarea cu 1 milion de euro a unui vechi drum agricol printre podgorii, parte din „Drumul Vinului de Drăgășani”, turiștii români și străini se pot bucura și mai mult de ce are zona mai de preț, dar și de frumusețea ei, iar localnicii și investitorii de potențialul imens al acesteia. Proiectul a demarat în 2020, la inițiativa administrației publice locale. 

Parte din Drumul Vinului de Drăgășani

De-a lungul timpului, Podgoria Drăgășani Vâlcea a fost recunoscută pe plan național și internațional pentru producția cu precădere a trei soiuri de vin: Crâmpoșie Selecționată, Negru de Drăgășani și Novac. Ocupă un spațiu relativ restrâns, ce se întinde la vest și la nord de orașul Drăgășani, fiind paralelă cu râul Olt, pe o lungime de circa 65 kilometri.

Drumul la care facem referire acoperă mai puțin de un sfert din această lungime, fiind cea mai recentă investiție publică printre domeniile viticole de pe dealurile Drăgășanilor cunoscute drept „dealurile viilor”. Grație lui, însă, au început să înflorească și alte afaceri legate de turismul viticol, la fel ca în Toscana – renumita regiune din centrul Italiei - cu care vrea să rivalizeze, chiar dacă la o scară mai mică.

Parte din traseul „Drumul Vinului de Drăgășani”, menit să lege toate domeniile viticole, cramele și unitățile de cazare din zonă, noul drum asfaltat are o lungime de aproximativ 11 km și se leagă de DN64 printr-o altă arteră care șerpuiește printre satele Prundeniului, de aproximativ 2 km.

Poarta de lansare a turismului viticol în mediul rural

Pe dealurile de aici, în această vară se va inaugura și un uriaș complex turistic, format din șapte clădiri, în care persoane fizice constituite ca persoane juridice și-au creat diverse afaceri: crame, pensiuni, săli de evenimente. Marea majoritate s-a dezvoltat după ce a fost efectuată lucrarea. Afaceri care, recunosc reprezentanții administrației locale, vor contribui atât la creșterea bugetului local cât și la cea a pieței forței de muncă. 

Și până acum turiștii se bucurau de sejururi memorabile, incluzând cazare în locații pitorești, experiențe gastronomice unice, degustări de vinuri alese cu grijă, tururi ghidate prin cramele locale și plimbări romantice printre vițele de vie bine îngrijite. Acum însă s-a extins zona turistică de pe dealurile viilor de Drăgășani - Toscana României.

Complex turistic și hotel de trei stele și wellness la sat

„Drumul a fost construit pe AFIR (Agenția pentru Dezvoltarea Investițiilor Rurale), prin fonduri europene, pe măsura 4.3. Deservește crame, pensiuni, un complex turistic care urmează să fie deschis în perioada iulie – august. Există și crame celebre pe traseu, precum Știrbey, Drăgași... și urmează să fie construită și o cramă Bauer (ce are o podgorie pe dealurile Drăgășaniului – n.red.), care de asemenea are un trecut istoric în zonă. Avem un PUZ în lucru ce vizează construirea a încă trei pensiuni. De asemenea, există o solicitare pentru emiterea unui certificat de urbanism și ulterior a unei autorizații de construcție pentru un hotel de trei stele și linie wellness. Toate aceste investiții private sunt amplasate pe traseul acestui drum și ne promovează și pe noi, cei din Prundeni, din punct de vedere al turismului”, a precizat pentru „Adevărul” primărița Cristina Munteanu.

Se intenționează ca printr-un parteneriat între Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Prundeni să fie extinsă rețeaua de canalizare și apă, ca să se lege de noul drum viticol. Mai există în lucru un proiect, în colaborare cu un cluster – bio din Franța, prin care se urmărește ca tot traseul să fie iluminat prin panouri solare pe stâlpi individuali.

Investiția leagă crame celebre: Știrbey, Isărescu ori Avincis

Prin acest drum și prin investițiile atrase, comuna Prundeni face primul pas în promovarea zonei, plecând de la tot ce presupune procesarea vinului, până la obținerea produsului finit, și nu doar legat de enoturism (turism viticol) care se referă doar la degustare, consum și cumpărare de vin și/sau struguri.

„Completăm partea de vini-viticol și cu partea de turism, de frumusețe a locului, de relaxare și chiar vom putea vorbi și despre sănătate, de a pune în valoare ce avem noi mai de preț în zonă. Drumul nostru, din câte știu, se continuă și spre alte crame celebre în zonă, precum Isărescu, Iordache etc. Ideea noastră a fost ca acest drum să continue «traseul vinului de Drăgășani», pentru că în 2020, când am început, era impracticabil, nu se mai putea merge pe el nici cu bicicleta, nici cu căruța. Zona nu mai putea fi accesată. Ori acum, chiar și cei care și-au lăsat podgoriile în paragină au decis să se reîntoarcă. Zona a înflorit, practic!”, a mai menționat primărița din Prundeni.

Unul dintre investitori, care a cumpărat mai multe hectare de viță de vie intenționează, spre exemplu, să producă la Prundeni șampanie din mai multe soiuri întâlnite pe dealurile viilor: „Din câte am înțeles s-au făcut studii în teren, privind calitatea solului necesar să producă un astfel de produs”.

Pe «Drumul Vinului de Drăgășani» se află case / crame celebre precum Știrbey – ce aparține vechii familii princiare, Iordache – ce se trage dintr-un boier care ocupa în secolul al XVIII-lea de viticultură, ocupație dusă mai departe de urmașii săi, printre care un fost primar de Drăgășani, Avincis - ce aparține fostului ministru al Justiției Valeriu Stoica, sau Casa Drăgășani – a guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite