ASF îi obligă pe acţionarii City Insurance să aducă 30 de milioane de euro în companie până la 30 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat săptămâna aceasta planul de redresare financiară a companiei City Insurance, care îi obligă pe acţionarii societăţii să majoreze capitalul social cu 30 de milioane de euro până la 30 septembrie. City Insurance este obligată, de asemenea, să recupereze împrumuturile acordate altor firme din acelaşi grup.

Asigurătorul City Insurance este controlat de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase.

Planul de redresare, aprobat marţi de ASF,  are ca obiectiv restabilirea situaţiei financiare a societăţii, până la finalul acestui an.

Cum trebuie redresată City Insurance

Planul include cinci elemente principale pentru salvarea companiei, în primul rând majorarea capitalului social de către acţionari cu 30 de milioane de euro până la 30 septembrie 2016.

Documentul prevede, de asemenea, „recuperarea împrumuturilor acordate de City Insurance unor societăţi afiliate (City Invest), partenerilor (Unity Broker) sau altor terţi, în valoare de 39 de milioane de euro“, a anunţat ASF.

Celelalte trei elemente importante ale planului de redresare sunt efectuarea şi depunerea raportului de audit întocmit de Deloitte, până la 30 septembrie, sindicalizarea tratatelor de reasigurare de tip cotă-parte pentru asigurarea RCA şi restructurarea completă a programului de încheiere a unui nou tratat cu reasigurători.

Vechiul plan, „insuficient“

În 16 iunie, ASF aprobase o modificare a planului de redresare financiară realizat de City Insurance. astfel încât acesta să includă măsuri concrete de redresare a situaţiei financiare cu termene ferme prevăzute.

Şeful ASF, Mişu Negriţoiu, declara la începutul lunii iunie că City Insurance a prezentat ASF un program de redresare financiară, însă este insuficient pentru a corespunde cerinţelor autorităţii şi obiectivelor de redresare.

El a precizat că va fi nevoie de o infuzie de capital, cel mai probabil, fără a înainta vreo sumă privind necesarul.

Procedura de redresare a fost deschisă în aprilie

ASF a anunţat pe 18 aprilie deschiderea procedurii de redresare financiară la City Insurance, companie care a ocupat anul trecut a patra poziţie pe piaţa asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), şi a limitat vânzările de poliţe noi la 75% din sumele subscrise în 2015, în timp ce subscrierea de noi contracte de asigurare de garanţii a fost interzisă.

Potrivit autorităţii, un control efectuat la City a indicat mai multe probleme importante la asigurător, în special un grad ridicat de subadecvare a rezervelor de daună, de 43%, şi un coeficient de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurări generale, care nu respectă prevederile legale.

De asemenea, controlul ASF a mai arătat că City Insurance avea întârzieri importante la plata despăgubirilor la daunele Carte Verde, pentru accidentele din străinătate.

Din această cauză, la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) s-au înregistrat mai multe cereri de chemare în garanţie, situaţie care  afectează întreaga piaţă de asigurări RCA din România.

În replică, City a transmis că autoritatea a ignorant cu rea credinţă rezultatul auditului transmis de asigurător pe 18 aprilie, chiar în ziua anunţului ASF, care arăta că societatea îndeplineşte şi depăşeşte chiar indicatorii impuşi de reglementările Solvency II, intrate în vigoare la începutul anului.

Al patrulea asigurător în dificultate

City Insurance a fost al patrulea asigurător în privinţa căruia ASF a luat o măsură importantă în ultimul an şi al doilea care a intrat în procedura de redresare financiară, după Euroins.

În august 2015, ASF a decis să ceară falimentul Astra Asigurări, liderul pieţei RCA la acea vreme, care în prezent se află în procedură de lichidare.

De asemenea, ASF a decis pe 25 ianuarie intrarea Carpatica Asig în rezoluţie, o situaţie similară insolvenţei, pentru a evita falimentul societăţii de asigurări. În plus, autoritatea a retras aprobarea conducerii Carpatica Asig, care a fost înlocuită temporar cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În cazul unui alt asigurător important, Euroins, ASF a hotărât în 14 octombrie 2015 să deschidă procedura de redresare financiară, având ca obiectiv restabilirea situaţiei financiare în termen de un an.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie