Ziua Naţională a Franţei şi radio „Europa Liberă“

Exilul francez spre deosebire de exilul american are o încărcătura istorică aparte. Mulţi dintre românii care reuşeau să părăsească ţara se îndreptau către capitala Franţei.  Parisul, potrivit Legaţiei României la Paris, din 14 martie 1951,  juca rolul unei adevărate staţii de triaj. Aici soseau oameni politici, ziarişti, profesori, militari, foşti prizonieri de război, oameni de afaceri români etc.

O parte dintre ei reuşeau să-şi găsească un rost în Franţa [...]. (Arhiva M.A.E., fond Franţa, 1945-1949, raport nr. 236 din 14 martie 1951; Ion Calafeteanu, Politică şi exil 1946-1950. Din istoria exilului românesc, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000). O latură semnificativă a exilului parizian a constituit-o multitudinea de societăţi, asociaţii, cercuri, organizaţii cu caracter politic, cultural, ştiinţific etc. 

Potrivit istoricului Ion Calafeteanu, numărul acestora era, într-adevăr, impresionant, ca şi domeniul preocupărilor: de la cele cu caracter cultural până la cele cu preocupări de asistenţă socială. Dintre acestea putem aminti: „Asociaţia Studenţilor Români”, „Cercul român de studii”, Asociaţia culturală „Mihai Eminescu”, „Asociaţia ziariştilor români din străinătate”, „Asociaţia de Ajutorare a Refugiaţilor Români” (Caroman), „Fundaţia Culturală „Regele Carol I” etc.

De asemenea, în capitala Franţei apăreau numeroase publicaţii ale exilului: „La Nation Roumaine”, „B.I.R.E”, „Era Nouă în exil”, „Cronicarul”, „Chemarea” etc.

Însă, un  moment important pentru întreaga lume aflată sub dominatia sovietică l-a constituit înfiinţarea postul de radio „Europa Liberă”, în 1950, cu sediul administrativ la New York şi cu cel operativ, redacţional, la München, mai aproape de destinaţia sa, Europa de Est..Radio „Europa Liberă” a avut  rolul de a „pătrunde prin Cortina de fier” transmiţând emisiuni politice, economice, culturale, religioase destinate ascultătorilor din ţările comuniste. 

Semnificativ ne apare faptul, mai ales acum în aceste zile, să reamintim că, pentru data primei transmisii experimentale, de anunţare a înfiinţării noului Departament Românesc (1950), a fost aleasă data de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.

De ce? Deoarece, în condiţiile imposibităţii absolute de comunicare cu „target”-ul lor - publicul ţintă – virtualii, viitori acultători (orice formă de publicitate era, evident, din pornire, total exclusă, !) - şi al unui bruiaj furibund, se miza pe faptul că, totuşi, într-o astfel de zi, mai mulţi români ar fi fost tentaţi să mînuiască aparatele de radio, pentru a se sintoniza cu vreun post de radio francez care să transmită tradiţionala paradă de la Paris şi festivităţile respective. 

Spre deosebire de departamentul românesc, celelalte departamente, polonez, ceh, etc, începuseră să transmită cu cîteva luni înainte.

Acest eveniment inedit ne sugerează ataşamentul românilor „de acasă” şi din străinătate faţă de valorile şi tradiţiile culturii franceze.