Victoria lui Năstase la Chişinău pune în dificultate binomul PSRM-PDM în alegerile din toamnă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria lui Andrei Năstase în turul al doilea al alegerilor anticipate pentru primăria Chişinăului, care s-au desfăşurat duminică, reprezintă un semnal pe care electoratul pro-european şi unionist din capitala Republicii Moldova l-a transmis socialiştilor pro-putinişti, că soarta tânărului stat dintre Prut şi Nistru încă se mai joacă democratic prin votul cetăţenilor.

De asemenea, pentru Plahotniuc şi guvernul său de strânsură este un eşec şi implicit o înfrângere greu de digerat în contextul în care jocurile fuseseră făcute în jurul independentei, Silvia Radu, şi mai apoi pentru socialistul Ion Ceban.

În această ecuaţie de putere orchestrată atent de binomul PSRM-PDM (Plahotniuc şi Dodon), Andrei Năstase are meritul că reuşit beneficiind de sprijinul necondiţionat al tuturor forţelor de dreapta pro-europene şi unioniste să mobilizeze electoratul dreptei fragmentat în primul tur şi să obţină o victorie de moral şi implicit de etapă, ale cărei roade se vor vedea în această toamnă.

Votul pentru primăria Chişinăului a fost unul geopolitic axat pe confruntarea ideologică între europenism şi putinism, şi mai apoi unul anti-sistem îndreptat împotriva corupţiei şi derapajelor guvernării oamenilor lui Vladimir Plahotniuc.

Citeşte analiza completă pe Jurnalistii.ro

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
 „Trăim într-o lume în care nu ne-am pierdut identitatea muzicală!”. INTERVIU cu Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival
Ziua Z la Chișinău. Alegeri cruciale pentru viitorul R. Moldova. INTERVIU cu cercetătorul Nicolae Țibrigan
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rezultatul referendumului pro-european, un dezavantaj pentru Maia Sandu? INTERVIU cu directorul general IMAS Chișinău, Doru Petruți
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”