Poveştile de dragoste ale două genii din literatura română: poetul Ştefan Augustin Doinaş şi scriitorul Ioan Slavici
0
Două nume mari ale literaturii române şi două poveşti de dragoste impresionante. Este vorba despre scriitorul Ioan Slavici care s-a născut în localitatea arădeană Şiria şi despre poetul Ştefan Augustin Doinaş ( Ştefan Popa) care s-a născut la data de 26 aprilie 1922, în localitatea Cherechiu (actuala Caporal Alexa) din judeţul Arad.
Ştefan Augustin Doinaş are o poveste de iubire impresionată cu balerina Irinel Liciu (Silvia Lia Voicu), care i-a fost soţie, iubită şi amantă.
Irinel era prima balerina la Opera Română, cu o cariera în ascensiune, absolvise cursurile de balet din Moscova şi Leningrad, se învârtea în cercurile selecte ale Bucureştiului anilor 1955 şi se considera o femeie împlinită.
Ea avea o figură exotică, feminină şi suava. Era drăgăstoasă şi întotdeauna bucuroasă în prezenţa oamenilor. Avea prin preajmă foarte mulţi admiratori. Augustin Doinaş stătea pe vremea aceea în gazdă la un balerin al Operei din capitală, nimeni altul decât vărul viitoarei sale soţii. Astfel a avut ocazia să o întâlnească pe aceea care avea să îl iubească în viaţă şi dincolo de ea. La început a contemplat-o de la distanţă pe balerină, până când pasiunea i-a lovit pe amândoi şi au rămas legaţi pentru totdeauna. În 1957, Doinaş a fost arestat pentru „omisiune de denunţ” la doi ani de puşcărie că nu turnase un coleg de redacţie la Securitate, care îşi invitase colegii să participe la un protest anticomunist. Irinel a bătut pe la toate uşile pentru a-l scoate din închisoare pe cel care îl iubea. Imediat după eliberarea lui, cei doi s-au căsătorit şi s-au mutat în singura casa în care au trăit amândoi, situata pe strada Brătianu nr 32. Irinel a fost aceea care a intreţinul familia şi a încercat din răsputeri reabilitarea lui ca poet. Irinel apărea tot mai rar pe scena, până când, într-un final, s-a retras de tot. În timp ce căsnicia lui înainta toţi vorbeau pe la colţuri spunând despre el: „mare poet, dar îi cam plac servitoarele”.
El se îndrăgostea de femei de condiţie modestă, iar episoadele sale de infidelitate au devenit de notorietate. Irinel Liciu a aflat şi a trăit cu această criminală realitate: Doinaş înşală!. Virgil Nemoianu, un apropiat al familiei Doinaş, avea să declare într-un interviu acordat criticului Daniel Cristea-Enache: „Căsătoria dintre Irinel Liciu şi Doinaş nu a fost lipsită de furtuni maritale, mai ales în primii zece ani….O căsătorie creştină în integritatea şi seninatatea ei, o simbioză totală, s-a instalat abia în a doua jumătate a acestei uniuni, care atunci a devenit chiar simbiotică, dupa ce fusese numai pasionată (de ambele părţi, de fapt) în prima jumatate...Doinaş era de un debordant erotism, de o puternică sexualitate pe care el, uneori, o lega de creativitatea sa poetica: subconştient, alteori chiar articula verbal această convingere. ..Irinel a rămas mută în durerea şi dezamagirea ei profundă şi chiar a avut intenţia de a-l părăsi la un moment dat. Poetul, se pare, s-ar cam fi speriat puţin si ar fi scris una dintre cele mai frumoase poezii ale sale: „Astazi ne despartim”.
Locuitorii din Hălmagiu şi Gurahonţ din judeţul Arad unde după 1948 Doinaş a devenit profesor timp de şapte ani îşi amintesc povestea lui de dragoste.
„Ştim că cei doi iubiţi au îmbătrânit împreună. Ea era mai retrasă. Trăia cum se spune în umbra soţului ei. Aveau o relaţie discretă”, spun localnicii. Când Doinaş a decedat în urma unui infarct (25 mai 2002) ea şi-a asumat trecerea în nefiinţă alături de cel care i-a fost şi intuneric şi lumina, şi dragoste şi ură. Au fost înmormântaţi în cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor. Gestul ei asumat şi consumat prin sinucidere este exemplul unei iubiri care a preferat să moară decât să trăiască în absenţa ei. La moartea lor, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca aveau să scrie despre ei: „Într-un secol ca acela prin care am trecut, când tragicul a luat proporţiile ştiute şi colective, cum să te mai slujeşti de cuvântul pătat de sângele atâtor nevinovaţi? Totuşi nu există altul. O moarte la vârsta lui Doinaş ar putea părea normală dacă poetul din el s-ar fi arătat epuizat, încheindu-si ciclul. Dar nu era. Ceea ce dă însă apelativului totala sa justificare este sinuciderea lui Irinel Liciu. Ca fiinta această fragila (nu era nevoie să o vezi dansand, pentru a fi izbit de mlădioasa sa eleganţă gata parca să se frângă prin excesele sale) a găsit forţa neagră a unui astfel de gest ne dezvaluie parca groaza în care s-a zbatut. Irinel Liciu îţi lăsa impresia că se poate sparge. Aşa a şi făcut: s-a spart singură în intunecimea primei ei nopţi solitare”. După ce s-a dus la spital să îşi vadă soţul mort Irinel Liciu s-a întors acasă, a scris o scrisoare de adio şi a luat somnifere. Notase pe banală foaie de hârtie cuvintele „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Irinel Liciu îl iubise pe bărbatul ei mai mult decât pe ea insăşi şi dispariţia lui o privase de sensul vieţii.
Ioan Slavici a fost căsătorit de două ori
Povestea lui Ioan Slavici de iubire este diferită de cea a lui Doinaş. La vârsta de 27 de ani, Ioan Slavici a decis să se căsătorească cu femeia pe care o iubea de ceva vreme, mai exact cu Ecaterina Szoke Magyarosy. „Îmi aduc aminte că se auzea pe la noi prin comună că Slavici era mai iubăreţ. De prima soţie a divorţat după câţiva ani de căsătorie.
Prima lui soţie avea mai multe nemuri în Şiria şi aşa s-a cunoscut cu Slavici. Motivul divorţului ar fi altă femeie, pe care a cunoscut-o înainte de a divorţa”, spune Mihai Sârbu, localnic. Ioan Slavici s-a căsătorit cu Ecaterina Szoke Magyarosy în data de 11 septemtrie 1875, iar în anul 1885 a divorţat de aceasta. Pe când era profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul „Matei Basarab”, acesta a cunoscut-o (1883) pe Eleonora Tănescu, care era profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu. Şi cu această femeie, Slavici a trăit o poveste de dragoste care a început oficial în data de 18 martie 1886. Eleonora Tănescu este femeia care îi dăruieşte marelui scriior şi primii copii, ca rod al dragostei lor. Ioan Slavici a avut şase copii. Astfel, la data de 11 noiembrie 1886 se naşte Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avându-l ca naş la botez pe Titu Maiorescu. La 19 ianuarie 1889 se naşte cel de-al doilea copil a lui Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina. Slavici a stat o perioadă departe de femeia pe care o iubea, deoarece a fost condamnat la un an de temniţă.
A doua soţie a lui Slavici, Eleonora, scrie în jurnalul ei că prozatorul era „un observator minunat”, că-i plăcea să facă „excursiuni solitare, cutreierând ţinuturi întregi”, că avea o „fire deschisă”, era „vesel şi glumeţ”, chiar expansiv, că la teatru (şi mai târziu la cinema) râdea atât de tare, încât ţi-era şi ruşine să-i stai alături, pentru că lumea din sală se întorcea cu mirare spre el. Rezultă totuşi din jurnalul Eleonorei că la bătrâneţe omul devenise într-adevăr ceva mai mohorât şi mai moralist.
Ioan Slavici a fost un scriitor şi juranlist român, fiul lui Sava şi Elena Slavici, născut la Şiria, judeţul Arad în data de 18 ianuarie 1848. A debutat în Convorbiri literare în anul 1871 cu Fata din birau. A murit la Crucea de Jos, judeţul Vrancea în data de 17 august 1925.
Vă mai recomandăm: FOTO Poveste de iubire în vremea Holocaustului
Se încarcă comentariile...
