Specificaţiile pentru „urmaşul“ lui Motorola Moto X ajung pe Internet
0În 2013, pe când era a Google, Motorola a surprins cu Moto X, un telefon fără dotări de vârf, dar cu performanţe şi eficienţă de invidiat. Anul acesta, se pregăteşte Moto X+1 şi acum apar specificaţiile acestuia.
Playtech.ro informează că Motorola Moto X+1 va continua trendul pornit de Moto X şi nu va avea dotări comparabile cu cele ale altor modele de top. În schimb, va merge mai mult pe experienţa de utilizare şi pe ceea ce oferă dincolo de hardware. Tehnic, ar putea fi caracterizat mid-range, dar nici iPhone 5s nu este la nivelul Galaxy S5 şi, totuşi, are partea sa de fani şi utilizatori care vor ceva mai mult decât dotări.
Astfel, Motorola Moto X+1 (rămâne de văzut dacă acesta rămâne numele) va avea un ecran de 5,2 inch cu rezoluţie HD sub care se va ascunde un procesor quad-core tactat la 2,26GHz, model Snapdragon 800. Memoria RAM va fi de 2GB, iar spaţiul de stocare de 32GB. Camera principală va fi de 12MP, iar cea frontală de 5MP. Telefonul va rula Android 4.4 KitKat, iar bateria va fi de 2.900 mAh.
REVIEW Motorola Moto X - telefonul perfect cu Android, dacă ar fi venit mai devreme pe piaţă