Kaspersky: securizarea dispozitivelor mobile, o problemă asupra căreia nu se preia controlul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kaspersky Lab este de părere că deşi conştientizează problemele informatice, firmele întârzie să ia măsuri
Kaspersky Lab este de părere că deşi conştientizează problemele informatice, firmele întârzie să ia măsuri

Companiile sunt tot mai îngrijorate cu privire la securitatea dispozitivelor mobile care au acces la datele firmei, dar întârzie să ia măsurile necesare pentru a controla modul în care sunt utilizate acestea, potrivit unui studiu realizat de B2B International în 2012.

O problemă importantă, cum este folosirea în siguranţă a dispozitivelor mobile în reţelele companiilor, a fost poziţionată abia pe locul al treilea în top de către angajaţii cu funcţii de decizie în organizaţie, inclusiv cele legate de securitatea IT. Cu toate acestea, mai mult de jumătate (55%) dintre aceiaşi specialişti intervievaţi de B2B International au confirmat că sunt foarte îngrijoraţi cu privire la securitatea dispozitivelor mobile.

Profesioniştii din mediul IT şi de afaceri au fost rugaţi să identifice trei paşi pe care îi consideră a fi cei mai importanţi pentru a avea o infrastructură sigură.

Securizarea dispozitivelor mobile a înregistrat un procent destul de mic, doar 13% dintre aceştia poziţionând adoptarea unui sistem de tip MDM (Mobile Device Management) în top trei.

Protejarea informaţiilor confidenţiale a fost menţionată de 27% dintre respondenţi, clasându-se pe locul al doilea în top. Împiedicarea infiltrării infractorilor cibernetici în reţeaua companiei a fost catalogată drept cea mai importantă problemă, fiind menţionată de 31% dintre cei intervievaţi.

Ţinând cont că infractorii cibernetici caută în primul şi în primul rând informaţii confidenţiale, acestea trebuie protejate cu orice preţ.

„În prezent, companiile trebuie să înţeleagă că este nevoie să instaleze bariere care să ţină infractorii cibernetici la distanţă şi să implementeze măsuri eficiente care să facă faţă nevoii de protejare a datelor, precum: realizarea unor copii de rezervă pentru date, prevenirea scurgerilor de informaţii cauzate de angajaţi, combaterea atacurilor cibernetice şi multe altele. Însă, este îngrijorător faptul că atât de multe companii subestimează importanţa adoptării tehnologiilor MDM, deşi cel mai important activ care trebuie protejat este informaţia confidenţială, aproape un sfert dintre respondenţi (23%) au mărturisit că s-au confruntat cu scurgeri de informaţii din cauza pierderii sau a furtului dispozitivelor mobile“, se arată într-un comunicat Kaspersky Lab.

Kaspersky Global IT Security Risks Survey by

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite