FOTO VIDEO IFA 2013: LG G2 este prezentat în Europa. Primele impresii despre un smartphone special al LG

0
Publicat:
Ultima actualizare:
LG G2 a fost adus la IFA 2013. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul
LG G2 a fost adus la IFA 2013. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

După Galaxy S4, HTC One şi Xperia Z, şi LG şi-a prezentat telefonul anul acest. A fost arătat publicului pe 7 august, iar „Adevărul“ a avut ocazia să-l testeze la IFA 2013, din Berlin. Iată ce ar trebui să ştii despre el, dar şi de ce va părea o „jucărie“ ieftină.

LG G2 este impresionant prin dotările sale, are cel mai mare ecran dintre rivalii săi direcţi de la Samsung, Sony sau HTC şi o inovaţie a LG: butoanele de reglare a volumului şi de oprire/blocare au fost mutate pe spate. La IFA 2013 l-am găsit la standul LG şi pot spune că am fost impresionat, în primă fază, de un aspect important: pare mai mic decât este.

Are un ecran de 5,2 inci full HD tehnologie True HD IPS şi m-aş fi aşteptat să simt diferenţa faţă de un Samsung Galaxy S4 sau faţă de un Nexus 4 pe care îl deţin. LG însă a reuşit să-l facă să pară mai mic decât este, dar este deranjant plasticul de pe spate. Combinat cu greutatea redusă a telefonului pare un aparat foarte ieftin şi pe care te aştepţi să-l schimbi la prima utilizare. Asta nu-i reduce din performanţe, dar este o primă impresie de care te dezlipeşti cu greu.

Telefonul LG G2 are o cameră de 13 megapixeli cu două mari plusuri: focalizare în mai multe puncte, fapt de apreciat şi care funcţionează decent, deşi nu te aştepta să fie precum la un aparat foto bun. Apoi, este Audio Zoom care presupune că îndrepţi „atenţia“ sunetului către un anumit om, către o anumită zonă. Sună mai bine în teorie decât funcţionează în practică, dar funcţionează. În condiţii bune.

lgg2 foto razvan baltaretu/adevarul

LG G2 mai are o cameră frontală de 2,1 megapixeli, Android 4.2.2 Jelly Bean cu interfaţa modificată de companie şi care rulează foarte bine pe acest hardware. Hardware compus dintr-un procesor Snapdragon 800 tactat la aproape 2,3GHz (cel mai bun de la Qualcomm), o memorie RAM de 2GB şi un spaţiu de stocare de 16 sau 32GB. Bateria care asigură autonomie pentru acest smartphone este de 3.000 mAh.

lgg2 foto razvan baltaretu/adevarul

După prima întâlnire cu LG G2 pot spune că aceşti sud-coreeni s-au descurcat mai bine decât Samsung la ascunderea mărimii telefonului, dar l-au făcut într-un fel (dacă era posibil) să pară că e mai ieftin decât este într-adevăr. Sper să renunţe curând la acest plastic.

Dincolo de această chestiune de gusturi, am apreciat butoanele puse pe spate. Într-adevăr, sunt la îndemână, deşi s-ar putea să ai probleme când ţii telefonul în buzunar. Foarte utilă şi funcţia de dublă atingere pe ecran pentru a-l debloca, dar nu răspunde perfect de fiecare dată. Cât despre interfaţă, LG face un mic pas înainte, un pas necesar, dar nimic măreţ aici. Camera foto a primit cea mai mare atenţie şi, în anumite situaţii de utilizare, consider că între Galaxy S4, un rival direct.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite