VIDEO Cel mai promităţor rival pentru Google Glass: costă de două ori mai mult, dar are un hardware mai puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un startup denumit Meta caută să învingă Google la propriul joc. Propune o alternativă interesantă la Google Glass, nişte ochelari inteligenţi care să îţi ofere cea mai bună experienţă pentru realitatea augmentată. Costă însă de două ori mai mult decât versiunea Google.

Google Glass poate să filmeze, să facă poze şi să-ţi caute diverse informaţii de care ai nevoie pe Internet. Dar şi MetaPro face aceste lucruri, doar că într-un mod mult mai interesant şi s-a dotat în acest sens cu un hardware impresionant, scrie TechCrunch. Compania Meta îşi va dota ochelarii cu un procesor Intel i5, memorie RAM de 4GB, un spaţiu de stocare de 128GB şi conectivitate prin Bluetooth şi WiFi. Preţul? „Doar“ 3.000 de dolari, dar mai are câteva trucuri.

Utilizatorul vede lumea augmentată prin două lentile-ecran la rezoluţie HD, aliniate pentru a oferi imagini 3D. De asemenea, în ochelari au fost implementaţi senzori de poziţionare, cum ar fi giroscop, accelerometru şi busolă. Spre comparaţie, display-ul Google Glass este de 15 ori mai mic, dacă poate fi numită display imaginea proiectată direct pe retină, iar senzorul MetaPro recunoaşte şi gesturile făcute cu mâna de către utilizator.

Preţul primelor unităţi MetaPro nu este chiar de 3.000 de dolari, acela va fi de retail, ci ei sunt vânduţi cu aproximativ 700 de dolari dezvoltatorilor şi celor care vor să le promoveze produsul. Ei nu primesc perechea de ochelari precum cea din poza ataşată acestui articol, în forma Meta 1.0 este un prototip destul de nefinisat.

Ca să-ţi imaginezi Meta, trebuie să vizualizezi o pereche de ochelari ca cei de protecţie pe şantier. În fiecare lentilă ai două regiuni pe care sunt proiectate imagini din ramele ochelarilor. Iei două camere RGB/infraroşu şi le lipeşti de cadru - obţii un fel de Kinect. Aşa e Meta. Greg Kumparak, TechCrunch

În acest moment, MetaPro este cel mai interesant proiect, pe lângă Google Glass şi Oculus Rift, dar este într-o formă nefinisată. Încă are nevoie de un computer pentru a funcţiona. Hardware-ul numit mai sus va ajunge să fie integrat, cel mai probabil, într-o cutie separată de ochelari şi datele vor fi procesate wireless. Practic, vei avea în buzunar cloud computing pentru ochelarii de realitate augmentată. Din cum se prezintă în videoclipul de mai sus, viitorul imaginat de Meta arată foarte bine.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite