Un politician american vrea o lege pentru folosirea corectă a Photoshop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Editare foto să fie, dar să respecte legea. FOTO Captură/Adevărul
Editare foto să fie, dar să respecte legea. FOTO Captură/Adevărul

Un politician american vrea să interzică folosirea programului de editare foto Photoshop în scopuri mai puţin nobile. Mai precis, el vrea ca cel care foloseşte programul Adobe să fie amendat cu 1.000 de dolari, dacă nu respectă prevederile legale.

Earnest Smith este membru în Camera Reprezentanţilor în statul Georgia şi lui i-a venit ideea de a crea o lege pentru cei care folosesc Photoshop. Smith consideră că această tehnologie distruge societatea, cu manipulările vizuale de care e capabilă, şi distruge integritatea umană, scrie „CNet“.

N-a precizat însă pentru Fox News cam cum ar fi legea, în linii mari, dar probabil că are o idee. Şi el vrea ca orice încălcare a acesteia să fie amendată cu 1.000 de dolari. „Suntem o naţiune de oameni vulgari“, a mai spus el.

Dar de ce această dorinţă şi luptă contra Photoshop? Pentru că cineva a făcut o glumă pe seama sa şi asta l-a enervat. Mai precis, Andre Walker a modificat o poză cu Smith, a luat capul politicianului şi l-a pus pe corpul unui actor de filme pono. 

„Primul amendament al Constiuţiei SUA protejează toate formele de liberă exprimare, nu doar exprimarea verbală“, a spus Walker pentru Fox News. El a creat poza şi a publicat-o pe blogul Georgia Politics Unfiltered, dar se pare că politicianului nu i-a plăcut ipostaza în care a fost înfăţişat. S-ar putea spune că nu are nici simţul umorului, dar măcar are idei de legi. 

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite