Fiecare nouă tehnologie apare ca un concept futurist dintr-un film SF. În prezent, poţi crea filme în care să incluzi aproape orice şi de mult timp nu mai sunt ţinuţi pe loc regizorii, scenariştii şi specialiştii în efecte speciale. Scriu aproape tot ce le vine în minte şi creează produse care te fascinează şi care pot genera elemente de cultură populară. Apoi, vin companii, mai mari sau mai mici, care încearcă să reproducă ceea ce, la un moment dat, exista doar în imaginaţie.

Din smartphone-ul prezentat în Star Trek la iPhone a fost un pas imens soldat cu sute de produse inutile - ba chiar şi Newton al Apple -, iar de la sabia laser din Star Wars la laserele care pot tăia prin metal a fost un proces îndelungat la capătul căruia încă nu avem fiecare o sabie de Jedi (Fane Spoitoru ar fi vrut, poate).

În 2016, telefoanele inteligente şi-au atins vârful. Cu actuala tehnologie nu pot fi făcute mai deştepte, doar pot fi îmbunătăţite şi pot fi adăugate funcţionalităţi. Nu-i nimic rău în asta, doar că de la an la an rămân prea puţine motive pentru a cumpăra un model nou şi sunt oameni care aşteaptă din doi în doi ani, sau mai mult, să investească în aşa ceva. Mai mult, chiar şi Apple se aşteaptă la stagnare sau scădere. Acum este momentul unei noi tehnologii, încă nu este clară, care să ducă o companie la o valoare de jumătate de triliard de dolari.

Pe acest fond, companiile - mari, mici şi startup-uri - se întrec în a crea ceva, orice, dar să fie nou. Google are telefonul modular Ara, telefonul Tango cu scanare a mediului, Facebook şi Microsoft (şi nu numai) alocă milioane de dolari pentru realitate virtuală, inteligenţă artificială şi aplicaţii cât mai dezirabile. Uber caută următorul pachet de livrat şi următorul client de înregistrat. Amazon vinde butoane pe care le apeşi şi prin care îţi mai vinde lucruri.

Este, în tehnologie, ca într-un stupid de albine.

Sau ca într-o haită în faţa căreia fluturi o bucată de carne şi toţi membrii ei sar s-o muşte. Numai că aici nu sunt câini, ci directori executivi, futurologi, membri de board şi directori de dezvoltare care semnează cecuri, caută următorul trend, cer următoarea jucărie care să înnebunească lumea şi angajează ingineri capabili să creeze imposibilul.

Nu este o critică, nicidecum, deoarece scriu acest articol pe un smartphone gândit de o companie din China, construit în China, care costă sub 400 de dolari (sub orice flagship Apple, Samsung, HTC, LG şi chiar Huawei), rulează sistem de operare al americanilor şi stochează date la viteze 4G în diverse colţuri ale lumii - în cloud. El n-ar fi fost posibil cu aşa capabilităţi fără eşecurile tuturor smartphone-urilor înainte de iPhone, şi fără iPhone. Smartphone-ul a fost acea tehnologie care a scos oamenii dintr-un ev mediu al informării, socializării, productivităţii şi i-a dus mai aproape de filmele SF. Nu e critică, ci este o analiză şi o explicaţie pentru toate anunţurile bombastice din ultimii cinci ani.

A venit 3D, a murit 3D, a venit 4K, a rămas 4K, a venit MySpace, a murit MySpace, a venit Facebook, a rămas (şi s-a dezvoltat), a venit Napster, a murit Napster, dar au rămas în urma lui Netflix, Spotify, Zonga şi chiar... Uber.

Fiecare nou produs este un test, iar publicul este cel mai prost judecător, dar şi singurul. Publicul nu ştie dacă vrea Internet de mare viteză, dar ar vrea, aşa, un serial online redat imediat. Nu vrea card, că îl monitorizează banca, nevasta şi firma, dar vrea să nu îl mai f*tă la cap taximetristul, care nu are rest şi tanti de la non-stop care îi dă o ciungă în loc de 50 de bani. Ce am enumerat mai înainte sunt trenduri, unele prind, altele nu.

Estimez - destul de optimist - că vor funcţiona foarte bine realitatea augmentată a la HoloLens, inteligenţa artificială care să te asiste, ceasurile inteligente cu autonomie mai mare de o lună şi utilitate mai mare decât a unui telefon retardat, maşinile autonome electrice şi, mai presupus de toate, orice tehnologie care rezolvă o nevoie pe care nici nu ştiai că o ai.

De aceea ajung unele startup-uri la un succes incredibil. Vin peste cenuşa a nenumărate alte proiecte eşuate, multe de la marile companii, şi construiesc un singur lucru - aproape ca un diamant de un gram scos din tone de cenuşă -, dar acel lucru este util, dezirabil, rezolvă o nevoie şi permite dezvoltarea multor afaceri auxiliare.

Acele afaceri la care mă gândesc nici nu pot fi intuite până nu vezi tehnologia.

Spre exemplu, acum, sunt oameni care câştigă bani publicând mesaje, poze şi videoclipuri pe paginile de social media ale unor companii. Explică-i tu meseria asta bunicii! Sunt vedete pe YouTube cu videoclipuri mai bune decât 90% din televiziunile de la noi şi cu echipament cu 99% mai ieftin decât ale aceloraşi televiziuni. Sunt companii româneşti care vând sub brand propriu telefoane produse în China în condiţii şi pe salarii la limita a ceea ce se poate numi existenţă. În final, sunt taţi, fraţi, soţi, şomeri care se urcă în maşină, pornesc o aplicaţie şi câştigă bani transportând oameni, mâncare sau alte produse.

Desigur, acum asistentul cu inteligenţă artificială e ca Andreea de la Vodafone: aproape inutilă, vag distractiv şi maxim de enervantă! Şi realitatea virtuală este în genunchi, căutând o pereche de ochelari să vadă direcţia. Maşinile autonome sunt un vis îndepărtat şi telefoanele modulare sunt, ei bine, în primele faze. Toate acestea, din 2007 şi până la următoarea tehnologie, suferă de complexul iPhone şi acela este Goliat de dărâmat.

Şi da, când va fi făcut acel pas şi găsită acea tehnologie, planeta va fi dată peste cap. Satana se va ascunde în orice cip. Statul va sta cu ochii pe fiecare cetăţean (ce surpriză!). Apoi, lucrurile se vor calma şi vor intra în ceea ce vom numi sau vor numi firesc, banal, normal, cotidian. Aşa a fost cândva şi căruţa cu motor, fără cai, care nu mergea cu mai mult de 10 kilometri pe oră. Apoi, a devenit mai rapidă. Mult mai!